A ajuns un inginer de geniu, un redutabil constructor, în special de poduri, uimind şi azi cu realizările sale.

Unul dintre cei mai mari români ai tuturor timpurilor, academicianul Anghel Saligny, a fost educat şi crescut la Focşani în mahalaua „Săpunaru”.

Documentele aflate la Serviciului Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale consemnează că în registrul de botezaţi ai bisericii romano-catolice din Focşani, pe anul 1854, este trecut cu numele de botez Leon Anghelus de Saligny, fiul lui Alfred de Saligny si Maria Zorska.

De fapt, naşterea a avut loc la Şerbăneşti, în fostul judeţ Tecuci, azi Galaţi, într-un han în care părinţii săi se adăpostiseră din calea unei ploi torenţiale. Aceştia erau invitaţi de autorităţile din Focşani la deschiderea unui pension destinat instruirii copiilor, dar o ploaie de primăvară s-a transformat într-un adevărat potop.

“Se zice că în noaptea petrecuta la han, apele Siretului au crescut aşa de mult, încât au intrat până în odaia micuţului şi au luat pătuţul acestuia pe sus, fiind salvat în ultima clipă”, spune istoricul Florin Dîrdală.

În ceea ce priveşte hanul în care a venit pe lume savantul, acesta a fost demolat în anul 1966.

Prof. dr. Ion Cioroiu şi dr. Adrian Pohrib s-au documentat în legătură cu acest aspect şi au aflat lucruri interesante.

Hanul a fost demolat

„La Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale a fost descoperit un dosar care cuprinde o serie de documente, majoritatea din anul 1966, referitoare la demolarea unui imobil. Era casa în care s-a născut Anghel pe 15 mai 1854 (stil vechi), în sat Şerbăneşti, azi cuprins în Lieşti, unde tatăl şi mama însărcinată au fost surprinşi de potopul unei ploi torenţiale. Modestă, aproape precum staulul în care s-a născut Iisus, căsuţa din paiantă (lut pe furci), construită în 1853, cuprindea numai două odăi de 179 mp, un chiler şi o magazie. Casa ”acoperită cu tablă neagră, cu şarpantă din lemn, tavan din scândură, podele din lut”, cu prispă joasă spre şosea, cu stâlpi din lemn era aşezată în centrul Lieştiului, la DN 25, aproape de biserică.

Naţionalizată în 1948 de la Dumitru Secan, locuită apoi de chiriaşi, s-a părăginit. Autorităţile au decis demolarea ei şi, foarte rapid, pe 4 august 1966 ea era deja demolată, cu tot cu istoria sa, deasupra construindu-se în loc poşta, devenită apoi frizerie, croitorie etc.; recent, magazin”, potrivit celor doi cercetători.

În dosar s-au descoperit şi trei fotografii ale casei, făcute cu puţin timp înainte de demolare, una având înscris pe spate, cu cerneală albastră, că acolo s-a născut „marele geniu al ingineriei româneşti.

La Focşani, Anghel Saligny a fost elev la Gimnaziul ”Unirea” în anul şcolar 1868-1869, cu rezultate modeste, fiind evaluat cu medii de 6 şi 7 , chiar şi corigente, deşi evoluţia sa ulterioară a lui Anghel Saligny a fost una remarcabilă şi surprinzătoare chiar şi pentru colegii săi.

Părinţii savantului, care cumpăraseră o casă la Focşani în anul 1861, sunt amintiţi în documentele timpului că au deschis şi o scoală privată de fete, dar calea copiilor către învăţătură i-a obligat să-i urmeze, aşa încât pe 15 septembrie 1872, cu petiţia nr. 2161 către primarul oraşului Focşani fac cunoscut că îşi schimbă domiciliul la Berlin.

În anul 1878 a luat sfârşit ultima legătura cu oraşul Focşani, la acea dată vânzând cu act autentificat la Tribunal casa din strada Săpunaru, pe care în anul 1975 mai multe instituţii locale au identificat-o si au inclus-o în lista monumentelor istorice datorită faptului că edificiul are o valoare memorială deosebită.

Adică aici a locuit unul din cei mai de seamă promotori ai progresului tehnic în ţara noastră şi fondatorul şcolii de poduri şi şosele din Bucureşti.

Tot acum patru decenii autorităţile respective se lăudau că vor ridica şi in bust de bronz marelui inginer, dar acest lucru nu s-a realizat până în prezent.

În casa din Focşani unde a copilărit şi s-a instruit academicianul Anghel Saligny funcţionează astăzi un restaurant.

Inginer de geniu

Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.

Este cel care a realizat tronsonul de cale ferată dintre Buzău şi Mărăşeşti. A creat primul pod rutier, dar şi de cale ferată, care leagă Doaga de Cosmeşti, prin realizarea podului peste Siret, care face legătura între zona de Sud a Moldovei şi Zona porturilor dunărene alaţi-Brăila. A făcut şi podul peste Trotuş, care asigură traficul spre Transilvania. Proiectele sale au contribuit la realizarea primei căi ferate pe zona Câmpina-Predeal, o zonă accidentată care a ridicat mari probleme de construcţie.

Podul de la Cernavodă, care trece peste braţul Borcea, lung de 14 km, o adevărată dantelărie în beton şi fie, dar în folosinţă în 1895, care face legătură între România şi vechea provincie Dobrogea, asigurând deschidere la Marea Neagră. Podul de la Cernavoda a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa şi unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4.088 m între malul stâng şi cel drept al văii Dunării.