S-a terminat cu tradiționalul trei mese pe zi. Mihaela Bilic: „Mic și des este viitorul culinar, mâncarea va fi reinventată”

Nutriționistul Mihaela Bilic susține că s-a terminat cu tradiționalul „trei mese pe zi”. Potrivit acesteia, „mic și des” este viitorul culinar.

Mâncare fast-food FOTO: Shuterstock

Mâncare fast-food FOTO: Shuterstock

„S-a terminat cu tradiționalul <3 mese pe zi>, <mic și des> este viitorul culinar/alimentar. Gustările nu sunt o noutate. Valoarea pieței globale pentru industria gustărilor a depășit 270 miliarde dolari în acest an și va crește cu o rată anuală de 6,20% până în 2030. Acolo unde odinioară gustările erau consumate între mese, acum le înlocuiesc complet, într-un fenomen cunoscut sub numele de <snackificare>”, a scris Mihaela Bilic, pe FB.

Potrivit nutriționistului, un sondaj din 2024 al Consiliului Internațional pentru Informații Alimentare a constatat că un procent uimitor de 56% dintre persoane au înlocuit mesele tradiționale cu gustări sau mese mai mici, în timp ce 73% au declarat că apelează la gustări cel puțin o dată pe zi.

„Principalul motiv este, fără îndoială, comoditatea. Stilul de viață actual obligă consumatorii să caute opțiuni alimentare rapide și convenabile atât acasă, cât și înafara casei.Un alt motiv este accesul la gustări sănătoase, este posibil să mănânci rapid și echilibrat, gustarea înseamnă mai mult decât un baton de ciocolată sau un pachet de chipsuri”, susține dr. Bilic.

În plus, consumatorii declară că se simt mai bine și își mențin nivelul de energie atunci când mănâncă puțin și des, în loc de trei mese copioase care îi fac să se simtă obosiți și leneși.

„Preferințele în materie de gustări variază de la o generație la alta: copiii preferă gustările dulci, cum ar fi fursecurile și prăjiturile iar adulții preferă opțiuni sănătoase, cum ar fi fructele, nucile și iaurturile. Creșterea tendinței de snackificare creează o oportunitate majoră pentru industria alimentară, iar cerințele devin tot mai specifice”, precizează medicul nutriționist.

În opinia specialistului, produsele bogate în proteine, fibre și ingrediente naturale câștigă teren și 45% dintre consumatori sunt dispuși să plătească mai mult pentru gustări cu ingrediente sănătoase.

„Se vede treaba că nu doar viața se schimbă, ci și alimentația. Modelul pe care le-am folosit de secole este pe cale să apună și mâncarea va fi reinventată… nu rămâne decât să sperăm că e spre binele nostru!”, concluzionează dr. Bilic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă