Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

S-au deschis urnele de votare pentru alegerile prezidențiale în Serbia: premierul Aleksandar Vucic, marele favorit

Circa 6,7 milioane de alegători cu drept de vot sunt convocați duminică la urne pentru alegerile prezidențiale în Serbia, premierul Aleksandar Vucic fiind creditat cu prima șansă, după o campanie în care opoziția a denunțat o derivă autoritară a puterii, potrivit AFP și DPA.

Urnele s-au deschis la ora 07:00 (05:00 GMT) la 20:00 (18:00 GMT), iar primele rezultate sunt așteptate înainte de miezul nopții.

Potrivit sondajelor, omul forte al țării, fost ultranaționalist de 47 de ani, convertit la centrism și apropierea de Uniunea Europeană poate să câștige din primul tur de scrutin alegerile, în fața unei opoziții slabe, care prezintă 10 candidați.

Cu Vucic, funcția de președinte, în prezent onorifică, și-ar regăsi importanța pe care a avea sub Slobodan Milosevic (1989-1997) și liberalul Boris Tadic (2004-2012), întrucât Aleksandar Vucic ține solid frâiele țării sale și ale partidul său Partidul Progresului (SNS, centru-dreapta), care controlează parlamentul. Noul premier ar fi în mod obligatoriu un colaborator al său, comentează AFP.

Ultranaționalistul Vojislav Seselj, care candidează de asemeni, cere ca "toată puterea să nu fie concentrată în mâinile unui singur om, Aleksandar Vucic", premier din 2014.

Asupra acestui punct, el este de acord cu candidații proeuropeni și liberali Vuk Jeremic și Sasa Jankovic.

Toți speră să-l forțeze Aleksandar Vucic la un al doilea tur în 16 aprilie. Chiar dacă nu l-ar avea drept concurent decât pe Luka Maksimovic, un student la Psihologie, care încarnează un personaj fictiv și pitoresc "Beli", creat pentru a denunța corupția din politica sârbă.

În sondaje, el este creditat ca și Jeremic, Jankovic și Seselj cu circa 10% din intențiile de vot, semn pentru mulți al derutei opoziției și declinului vieții publice în această țară cu 7,1 milioane de locuitori, candidată la aderarea la UE.

Denunțând incapacitatea opoziției de a-i contesta hegemonia, Vucic a atacat-o dur, acuzând-o de exemplu că primește "milioane de euro din anumite țări străine".

"Cei 10 care se unesc împotriva unui singur vor să opreasă progresul țării noastre, s-o readucă în trecut, pentru a putea să-și umple buzunarele", a lansat el la o reuniune electorală.

El și-a lăudat bunele rezultate economice, cu o creștere de 2,8 % în 2016, chiar dacă venitul mediu rămâne unul din cele mai slabe în Europa de 330 de euro.

Spre marea insatisfacție a opoziției, el a putut astfel să se sprijine pe presă. Potrivit unui studiu publicat în această săptămână de cotidianul independent Danas, Vucic a beneficiat de 51% din timpul de antenă dedicat campaniei de canalele naționale. Acest procentaj "crește la 67% dacă sunt incluse și aparițiile sale televizate în calitate de prim-ministru", potrivit acestui studiu.

Joi, în ultima zi de campanie, aproape toate cotidienele naționale aveau aceeași pagina întâi, pagini promoționale cumpărate:" La 2 aprilie, dați un vot decisiv lui Aleksandar Vucic!".

Fost mediator al republicii, ceea ce l-a făcut să devină o personalitate respectată a clasei de mijloc urbane liberale, Sasa Jankovic asigură că unii cetățeni au fost ținta intimidărilor pentru a fi incitați să voteze în favoarea lui Vucic.

Opoziția avertizează de asemenea împotriva fraudelor electorale, în special printre minoritarii sârbi din Kosovo — 120.000 de persoane — ai căror principali lideri sunt simpatizanți ai SNS.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Filmul atacului de la Săpoca în care au fost uciși 4 oameni și răniți alți 9: „Totul s-a petrecut în mai puţin…

2 VIDEO De văzut! Traian Berbeceanu, interviu de excepție la „Garantat 100%”. Avertismentul care dă fiori al com…

3 Dăncilă, declarații halucinante la Antena 3! Fraților, pe asta o droghează păpușarii din Secu?

4 Va salva Iohannis Curtea Supremă din mâinile PSD? Moment-CHEIE în justiție!

5 HOPA! Clujul, singurul mare oraș al României unde USR / PLUS recunoaște că NU poate câștiga primăria! NICIUN par…

recomandări

Te ia DNA: Chiru Cristian Florin

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Mic dejun englezesc