Să NU fim PROȘTI! Cum le-a BĂGAT FILMĂRI au început să-l TOACE!

Să NU fim PROȘTI! Cum le-a BĂGAT FILMĂRI au început să-l TOACE!

Să nu fim proști! La două zile după ce a propus filmarea numărării voturilor, ministrul de Interne a devenit o țintă pentru toată lumea, scrie Moise Guran pe Blogul său, Biziday.ro . Intervenția jandarmilor la mitingul unionist a fost imediat folosită în acest sens, dar asta nici nu mai contează, pentru că oricum, și fără ridicarea liderilor de la mitingul respectiv, probabil s-ar fi întâmplat același lucru. Adică, dacă jandarmii i-ar fi lăsat pe manifestanți să meargă pe Calea Victoriei, pe un traseu neautorizat, probabil televiziunile politice ar fi ajuns la concluzia că ministrul de Interne e incompetent și concluzia tot aia ar fi fost – trebuie demis și, odată cu el, și propunerea lui de filmare a numărării voturilor aruncată la coș. 

Despre ministrul Dragoș Tudorache v-am mai spus, cu altă ocazie că este un eurocrat plecat de la Vaslui, fost judecător la Galați, iar apoi un specialist în Drept care a pus umărul la reformarea DNA (în 2005) și pe care guvernul de atunci (Tăriceanu) nu l-a vrut sub nicio formă în administrația din România. În decembrie, după alegerile de anul ăsta, se va întoarce la Bruxelles, unde are familia și un post, vom vedea cât de important, la Comisia Europeană. Din păcate pentru noi, Dragoș nu mai are mize legate de România, dar a luat foarte în serios organizarea alegerilor într-un mod care să reducă fraudele. Și dacă vrei, chiar nu e greu. Nu e o chestie genială, dar… dacă vrei, vrei, dacă nu vrei nu vrei! Iar Dragoș vrea.

Să nu credeți că filmarea numărării voturilor e o soluție inedită sau nouă. Ea a mai fost vehiculată și în 2012, pe atunci cu ceva costuri suplimentare, cu ajutorul camerelor de luat vederi instalate în clasele în care se ține balaureatul și care coincid în multe situații cu cele în care sunt secțiile de votare. Ar fi costat ceva în plus, dar nu foarte mult.

Dar exact partidele care știu cum se face treaba după ce se închid urnele, au blocat atunci această inițiativă, invocând faptul că nici măcar nu trebuie să se știe cine a fost și cine n-a fost la vot.

Acum, ministrul Dragoș Tudorache n-a mai supus dezbaterii publice ideea, s-a dus direct cu proiectul în ședința de guvern de săptămâna trecută, propunând filmarea după închiderea votării, deci filmarea numai a numărării voturilor, în fiecare secție cu tabletele STS cu care se face autentificarea în sistem. Costuri suplimentare zero.

Ce să mai comentezi? Cum să spui că tu partidul X nu ești de acord?

Știrea a fost atât de surprinzătoare încât televiziunile arondate politic nici nu au comentat-o. Au început însă chiar de a doua zi să ceară demisia ministrului de Interne, invocând motive puerile, așa cum ar fi numele ales pentru noul serviciu de informații al Internelor.

Vă dau toate informațiile acum ca să înțelegeți cât mai exact preocuparea excesivă din aceste zile vis-a-vis de intervenția jandarmilor la mitingul unionist, la care și eu am participat. Nu Unirea este miza pentru care se agită acum clasa politică, pe la televizor. Ministrul de Interne este.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...