Şah: Campioana mondială Ju Wenjun (China) a câştigat partida a 10-a a duelului cu Aleksandra Goriacikina

Campioana mondială en titre de şah, Ju Wenjun (China), a câştigat partida a zecea cu rusoaica Aleksandra Goriacikina după 62 de mutări, din meciul pentru titlul mondial care se desfăşoară la Vladivostok (Rusia), şi conduce cu 5,5-4,5 puncte înaintea ultimelor două runde, relatează EFE.

Ju îşi poate apăra titlul mondial cu două remize în ultimele meciuri, iar în caz de egalitate se vor juca meciuri de baraj, la şah rapid, în data de 24 ianaurie. Marea maestră chineză a obţinut a doua sa victorie în acest meci, după cea din runda a 4-a.

Primele şase runde din meciul pentru titlul mondial feminin s-au disputat la Shanghai, oraşul natal al campioanei mondiale, iar următoarele şase sunt găzduite de Vladivostok, oraşul natal al jucătoarei ruse.

Finala oferă cea mai mare bursă din istoria şahului feminin - 500.000 de euro şi se desfăşoară în premieră cu un format similar Campionatului Mondial masculin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...