Șah la CCR! Președintele, prima mișcare strategică!

Șah la CCR! Președintele, prima mișcare strategică!

Șah la CCR! Președintele, prima mișcare strategică! Președintele Klaus Iohannis îi cere președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, să stabilească termenul de discutare a sesizării de neconstituționalitate a Codului de Procedură Penală după ce Comisia de la Veneția va da un verdict.

Reamintim că CCR a stabilit pentru 18 iulie ședința în care va dezbate sesizarea depusă deja de Înalta Curte.

Totodată, Cotroceniul a anunțat că președintele a depus și o sesizare de neconstituționalitate privind legea care amputează Codul de Procedură Penală, precum și legea de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Iohannis a făcut o solicitare similară către CCR și înainte de a discuta sesizările pe legile justiției, dar Curtea Constituțională a ignorat apelul președintelui.

Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marți, 10 iulie a.c., o scrisoare Președintelui Curții Constituționale a României, domnul Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată.”

Vă transmitem în continuare textul scrisorii:

„În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Având în vedere tradiția bunei colaborări dintre autoritățile publice din România și organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa și care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele și bunele practici internaționale în materie de democrație, pre-eminență a dreptului și protecție a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituționalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată.”

 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…