Șah: Tiberiu Georgescu - ''Magnus Carlsen câștigă la limită și rămâne campion mondial''

Marele maestru internațional Tiberiu Georgescu a declarat pentru AGERPRES, că mizează pe victoria finală a norvegianului Magnus Carlsen, campionului mondial en titre de șah, care își va păstra coroana în confruntarea din SUA, cu rusul Serghei Karjakin, challengerul oficial.

 

''Iată pronosticul meu, Carlsen câștigă la limita, la șah rapid, cu un punct avans și rămâne campion mondial'', a spus Tiberiu Georgescu.

În continuare, el a precizat: ''S-au terminat partidele de șah clasic. Până acum, a fost un meci foarte echilibrat, în care ambii jucători au reușit să câștige câte o partidă. Este un consum psihologic foarte mare pentru ambii combatanți. Fiecare jucător știe că orice greșeală, cât de mică, poate fi fatală, nu numai pentru soarta unei partide, dar și a meciului. De altfel, singura înfrângere din acest meci a lui Carlsen a fost generată de dorința prea mare a acestuia de a câștiga, determinându-l să își piardă obiectivitatea și să forțeze nejustificat''.

Tiberiu Georgescu a menționat apoi: ''Deși avea piesele albe, în partida a 12-a, campionul mondial a decis să joace deosebit de pragmatic, făcând remiză foarte repede și împingând meciul în tie-break. Acest lucru ne dă de înțeles că el are mare încredere în abilitățile sale la șahul rapid, fiind și campion mondial la acest tip de șah. Pe de altă parte, Karjakin este campion mondial la blitz (un stil de șah ultra-rapid), deci va fi un tie-break pe cinste''.

După 12 partide de șah clasic, scorul este egal, 6-6.

Marți a fost ultima zi de pauză programată de gazdele americane. Miercuri au loc ultimele partide de departajare și ceremonia de închidere.

AGERPRES (editor: Aristotel Bunescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă