Salah Abdeslam nu a făcut apel împotriva condamnării sale la închisoare pe viaţă şi nici ceilalţi condamnaţi în procesul atentatelor teroriste din noiembrie 2015

”Procurorul naţional antiterorist şi procurorul general de pe lângă Curtea de Apel din Paris nu au făcut nici ei apel împotriva acestei hotărâri”, anunţă într-un cominicat magistratul.

Condamnările au devenit astfel definitive, în lipsa oricărui apel.

Singurul membru în viaţă al comandoului jihadist care a comis atentatele teroriste de 13 noiembrie 2015 , soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi, a declarat, în acest proces care a durat şase luni, că a renunţat să-şi detoneze centura explozivă într-un bar din Paris, în seara atentatelor, din ”umanitate”.

Însă vesta sa explozivă ”nu a funcţiona”, ceea ce pune în mod serios în discuţie aceste declaraţii cu privire la o ”renunţare”, i-a replicat Curtea în hotărâre.

Instanţa l-a găsit pe acest fracez în vârstă de 32 de ani vinovat de faptul că a fost ”coatorul” ”scenei unice de crimă” a Stade de France, teraselor pariziene mitraliate şi Bataclanului.

Avocaţii lui Salah Abdeslam, Olivia Ronen şi Martin Vettes au deplâns, la o zi după verdict, la postul de radio France Inter, o hotărâre ”neconformă justiţiei, deoarece Salah Abdeslam a fost condamnat la aceeaşi pedeapsă ca Oussama Attar, comanditarul atentatelor de la 13 noiembrie”.

Clientul lor avea la dispoziţie un termen de zece zile să facă apel, care a expirat la miezul nopţii de luni spre marţi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker