Sâmbăta Mare este ultima și cea mai importantă zi din Săptămâna Patimilor, consideră teologii. Este ziua în care Hristos coboară în iad.

Icoana pogorârii la iad - foto: Ziarul Lumina

În Sâmbăta Mare , cântările bisericești spun că Iisus este: „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”.

Sâmbăta Mare este considerată cea mai importantă zi din Săptămâna Patimilor, conform Sinaxarului ortodox. În această zi, Iisus este cu trupul în mormânt, iar sufletul Său s-a pogorât la iad

„Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l‑a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui I‑a dat şi propriul Său sânge, fără să‑I fie cerut; iar sângele Lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n‑a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi sfinţi”, se arată în Sinaxarul Sâmbetei Mari.

De altfel, pogorârea Mântuitorului în iad și biruința vieții în fața morții sunt descrise chiar în slujba Prohodului Domnului (denia) care se oficiază în Vinerea Mare: „Când Te‑ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l‑ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii. Și când ai înviat pe cei morţi din cele dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”

Același sinaxar ne spune că Iisus, coborât cu sufletul în iad, cu trupul aflat în mormânt este și în Rai alături de tâlharul care s-a căit pe cruce, Hristos.

Accentul cel mai mare al zilei se pune pe pogorârea la iad a Mântuitorului, aceasta fiind reprezentată și în iconografia bizantină în dese rânduri. Alături de Iisus învie și drepții ale căror suflete se aflau până în acel moment în iad.

„Astăzi iadul strigă suspinând: Mai bine mi‑ar fi fost de n‑aş fi primit pe Cel ce S‑a născut din Maria, că venind asupra mea, mi‑a surpat puterea; porţile cele de aramă le‑a sfărâmat. Sufletele pe care le ţineam întru mine mai dinainte, Dumnezeu fiind, le‑a înviat. Slavă, Doamne, Crucii Tale şi Învierii Tale”, se arată într-o cântare bisericească.