Samsung a pierdut 14 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră din cauza problemelor la smartphone-urile Galaxy Note 7

Acțiunile Samsung Electronics au înregistrat luni cel mai semnificativ declin din ultimele aproape două luni, după ce clienții grupului sud-coreean au fost sfătuiți să-și închidă și să înapoieze noile smartphone-uri Galaxy Note 7, după ce bateriile au luat foc, atât în timpul încărcării, cât și a folosirii obișnuite, transmit Financial Times și Reuters.

* Samsung recheamă smartphone-urile Galaxy Note 7 din zece țări, din cauza bateriilor cu probleme

Samsung Electronics a pierdut 14 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră, după ce acțiunile au scăzut luni dimineață cu 7,2%, la Bursa de la Seul.

"Unii au spus inițial că Galaxy Note 7 ar putea fi cel mai bun smartphone, dar acum este posibil ca telefonul să fie cunoscut ca fiind cel mai slab din istorie", a declarat analistul Lee Seung-woo, de la IBK Securities, care se așteaptă la scăderea vânzărilor grupului sud-coreean în ultimele luni ale acestui an.

Rechemarea la service a smartphone-urilor Galaxy Note 7 ar putea afecta vânzările și ar putea avea un impact semnificativ asupra imaginii brandului Samsung, pierderile totale fiind evaluate de analiști la 211 miliarde de dolari.

Samsung a anunțat că va înlocui aproximativ 2,5 milioane de modele Galaxy Note 7.

Nomura a redus estimările privind profitul operațional al diviziei de telefonie mobilă a Samsung cu 900 miliarde de woni, la 3.100 miliarde de woni, din cauza scandalului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /