Samsung aduce în România televizorul curbat de cea mai bună rezoluţie

Samsung aduce în România televizorul curbat de cea mai bună rezoluţie

După ce televizorul 3D a, mai mult sau mai puţin, murit fără onoare, marii producători s-au orientat spre LED şi spre 4K. Există şi „fratele“ mai mic al 4K pre numele său UltraHD . Mai mic doar cu câteva sute de pixeli, dar deloc sesizabilă de ochiul uman această diferenţă. Astfel, Samsung are un televizor UltraHD şi curbat. Curbat pentru că astfel s-ar apropia de un efect 3D mai realist.

Pe scurt, în loc să foloseşti ochelari 3D , ai atât de multe detalii la această rezoluţie, încât poţi crede că eşti în acel film, în acel videoclip. Cele două modele pe care Samsung le-a prezentat în această seară sunt de 65 de inci şi 55 de inci. Preţurile în România ajung la 21.000 de lei pentru primul, respectiv 14.000 de lei pentru al doilea. Samsung susţine că deja a vândut trei bucăţi, asta pentru că oamenii şi-au dorit aşa ceva.

În cazul unor astfel de „gadgeturi“, numărul unităţilor vândute încă va fi de ordinul zecilor, în cel mai bun caz. Când vine vorba de conţinut, o mare problemă cu astfel de televizoare, Samsung oferă 5 filme şi 3 documentare la pachet. Mai mult, îşi laudă noul smartphone, Samsung Galaxy S5, care poate furniza conţinut 4K pentru astfel de televizoare. Dacă n-ai conţinut, te apuci şi ţi-l faci cu mâna ta.

Un moment, „pe scurt“, de la lansare

Care ar fi avantajele UltraHD -ului curbat? Am spus şi mai sus, generarea unui efect 3D aparent real. Da, nu mai ai nevoie de ochelari, nu mai eşti incomodat de fire, baterii care se termină şi alte lucruri auxiliare, eşti „incomodat“ doar de o sumă de bani: câteva mii de lei. De asemenea, rezoluţia oferă atât de multe detalii, iar tehnologia ecranelor a Samsung reproduce foarte bine culorile. Există piaţă în România pentru aşa ceva? Deloc, dar nici în afară nu se bat oamenii pe televizoare 4K. Este o piaţă la început, iar începutul se tot derulează din 2012. Pe măsură ce va creşte baza de conţinut, vor mai creşte şi vânzările.

Momente de la lanarea televizorului Samsung

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR