Samuel Eto'o pleacă de la Chelsea, dar rămâne în Premier League. Cu cine a semnat camerunezul

Samuel Eto'o, 33 de ani, atacantul emblematic al naţionalei Camerunului se află la final de carieră. Fotbalistul african, care nu a avut un randament pe placul lui Jose Mourinho în sezonul trecut, a lăsat Chelsea pentru o nouă provocare, venită tot din Premier League. Eto'o a semnat cu Everton pentru următoarele două sezoane şi are şansa de a debuta la noua sa formaţie în etapa următoare, chiar împotriva lui Chelsea.

"Ne-am întâlnit şi am discutat despre fotbal, în general, iar eu am fost impresionat de ambiţia pe care o mai are la vârsta lui, după ce a câştigat aproape tot. Suntem foarte încântaţi şi cred că Everton este locul perfect pentru Eto'o", a spus Roberto Martinez, managerul lui Everton.

"Sunt foarte fericit să fiu aici, abia aştept să evoluez în tricoul lui Everton. Am fost impresionat de stilul lor de joc şi am ştiut că această echipă va fi o soluţie pentru mine. Cred că pot să învăţ foarte mult şi de la Roberto Martinez, mi-a plăcut entuziasmul şi viziunea lui despre fotbal", a afirmat la rândul său Eto'o.

Everton este a şaptea echipă din cariera lui Eto'o, după Real Madrid, Mallorca, FC Barcelona, Anji Mahacikala, Internazionale Milano sau Chelsea. Camerunezul are 118 selecţii în naţionala Camerunului, pentru care a marcat 56 de goluri.

3 Ligi ale Campionilor a câştigat Samuel Eto'o în cariera sa

9 milioane de euro este cota de piaţă a lui Eto'o, conform transfermarkt.de

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români