Sancţiuni ruse: UE îşi rezervă dreptul de a lua ''măsuri adecvate''

Uniunea Europeană a condamnat vineri decizia ''inacceptabilă'' şi nejustificată a autorităţilor ruse de a sancţiona opt cetăţeni europeni, între care preşedintele Parlamentului şi un comisar, şi a anunţat ''măsuri adecvate'' ca răspuns la aceste sancţiuni, relatează AFP.

''UE îşi rezervă dreptul de a lua măsurile corespunzătoare ca răspuns la decizia autorităţilor ruse'', au avertizat preşedinţii a trei instituţii ale UE într-un comunicat comun.

Rusia a anunţat vineri sancţiuni împotriva a opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, ca represalii după cele instituite de UE în martie, pe fondul reînnoirii tensiunilor dintre Moscova şi Occident, notează AFP.

"Uniunea Europeană îşi continuă politica de măsuri restrictive unilaterale ilegale ce vizează cetăţeni şi organizaţii ruse", a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat, precizând că opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European David Maria Sassoli şi procurorul Berlinului Jorg Raupach, au interdicţie de a intra în Rusia.

Potrivit comunicatului, Rusia răspunde astfel în special la sancţiunile impuse de UE la 2 şi 22 martie unor înalţi responsabili ruşi, acte care vizează, consideră Moscova, "lansarea unei provocări deschise faţă de independenţa politicii interne şi externe ruse".AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis