Sanitas: Secţiile ATI nu se fac la comandă şi nu suportă improvizaţii!

Secţiile ATI nu se fac la comandă şi nu suportă improvizaţii, subliniază reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a organizaţiei în contextul incendiului produs vineri la spitalul de boli infecţioase din Constanţa.

"Nu mai devreme de ieri, premierul Cîţu ameninţa managerii cu pierderea locurilor de muncă dacă nu rezolvă problema locurilor la ATI. Să-i spună cineva domnului prim-ministru că secţiile ATI nu se fac la comandă şi nu suportă improvizaţii!", se precizează în comunicatul Federaţiei Sanitas.

Organizaţia sindicală din domeniul sanitar atrage atenţia că Guvernul nu are o strategie coerentă pentru rezolvarea problemei infrastructurii învechite a unităţilor sanitare.

"Dar nu putem să nu spunem, pentru a nu ştiu câta oară, că acelaşi lucru (un alt incendiu, n.r.) se poate întâmpla oricând într-un alt spital din România, în condiţiile în care instituţiile sanitare sunt obligate să funcţioneze în clădiri cu infrastructură învechită (de peste 80-90 de ani!), incapabilă să facă faţă cerinţelor tehnice şi a celor de siguranţă a pacienţilor. Nu există o strategie coerentă la nivelul Guvernului şi nici un management adecvat al resurselor pentru a rezolva această problemă de structură a sistemului sanitar public! În schimb, guvernanţii sunt "campioni" ai deciziilor punctuale, luate "pe genunchi", care încearcă să cârpească sistemul numai acolo şi când cedează!", potrivit comunicatului Sanitas.

Organizaţia sindicală îşi transmite sprijinul familiilor îndoliate şi personalului din spital care face tot posibilul pentru limitarea catastrofei.

"O nouă tragedie colectivă îndoliază România! Un incendiu izbucnit in această dimineaţă la la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa a dus la decesul a cel puţin nouă pacienţi. Suntem alături de familiile care i-au pierdut pe cei dragi în această tragedie şi alături de personalul din spital care face tot ceea ce este omeneşte posibil să limiteze dezastrul!", se menţionează în comunicatul Federaţiei Sanitas.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa . Întregul spital a fost evacuat, iar toate unităţile sanitare din judeţ au fost pre-alertate pentru preluarea pacienţilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR