SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 decembrie

Ortodoxe
Sfinţii 10 Mucenici din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiepiscopul Neocezareei

Greco-catolice
Cei 10 Sf. m din Creta

Romano-catolice
Sf. Ioan de Kety, pr.

Sfinţii 10 Mucenici, pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 23 decembrie, au fost omorâţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, în insula Creta, în timpul împăratului Deciu (251-253).

Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian erau din cetatea Gortinei, Zotic din Cnossos, Agatopod din Epinia Panormului, Vasilide din Hania, iar Evarest şi Pompie din Iraclion.

Pentru că au refuzat să jertfească idolilor, sfinţii au fost prinşi de asupritori şi adunaţi în acelaşi loc. Au fost chinuiţi cu cruzime timp de 30 de zile şi în ziua a 23-a a lunii decembrie, când au fost duşi la judecată, au stat tari şi neclintiţi în credinţa pe care o aveau în Hristos: "pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul în divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, fiind plini de îndrăzneală şi de suflet. Ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre a-i tortura, ca să-i omoare cumplit, însă aceştia erau gata a răbda până la suflarea din urmă" (Vieţile Sfinţilor).

Cei 10 Mucenici din Creta au primit moartea prin tăierea capetelor cu sabia, apoi cei apropiaţi mucenicilor au luat sfintele trupuri şi le-au îngropat. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români