Sarkozy trăiește doar cu iaurturi în închisoare. Fostul președinte al Franței refuză mâncarea de teamă că ar putea fi otrăvit

Sarkozy trăiește doar cu iaurturi în închisoare. Fostul președinte al Franței refuză mâncarea de teamă că ar putea fi otrăvit

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție, refuză mâncarea din penitenciarul La Santé, de teama unei posibile otrăviri. De mai bine de două săptămâni, politicianul ar trăi aproape exclusiv cu iaurturi, scrie Le Point.

Nicolas Sarkozy, condus la închisoare de soția sa Carla Bruni/FOTO:X

Nicolas Sarkozy, condus la închisoare de soția sa Carla Bruni/FOTO:X

Sarkozy, în vârstă de 69 de ani, se teme că bucatele servite în celula sa ar putea fi „alterate” sau contaminate intenționat. Potrivit surselor apropiate de familia sa, fostul președinte „nu atinge nimic din ceea ce iese din bucătăria închisorii”, convins că printre deținuți ar putea exista persoane ostile.

„Se teme că cineva ar putea să-i scuipe în porția de mâncare sau, mai rău, să-i pună ceva în ea”, a declarat pentru Le Point o sursă din anturajul său.

„Nici măcar un ou nu știe să fiarbă”

Deși deținuții din La Santé au dreptul să cumpere produse alimentare din magazinul penitenciarului și să-și gătească singuri, Sarkozy a refuzat și această opțiune.

„Nici măcar un ou nu știe să fiarbă și nu vrea să învețe”, a adăugat aceeași sursă, citată de publicația franceză.

Astfel, de la momentul încarcerării sale, pe 21 octombrie, fostul președinte s-ar fi hrănit doar cu iaurturi. Starea sa de sănătate, spun apropiații, a început să-i îngrijoreze pe membrii familiei și pe avocați.

Judecătorii decid dacă va fi eliberat provizoriu

Pe 10 noiembrie, instanța urmează să se pronunțe dacă Sarkozy poate fi eliberat până la următoarea audiere din procesul de apel. Avocații săi ar putea invoca inclusiv problemele de alimentație și stresul psihologic drept argumente în favoarea eliberării.

Condamnarea fostului președinte vine în urma anchetei privind finanțarea campaniei sale electorale din 2007 cu bani proveniți de la regimul lui Muammar Gaddafi. Sarkozy a fost găsit vinovat de „asociere în scop criminal” și de primirea ilegală a milioane de euro din Libia.

Un președinte între două lumi

Ironia istoriei face ca același om care, în urmă cu un deceniu, își negocia din Palatul Élysée rolul pe scena mondială, să își petreacă acum zilele între zidurile reci ale unei celule, trăind din iaurturi și suspiciune.

În tot acest timp, viața continuă dincolo de gratii: potrivit presei franceze, Sarkozy a devenit bunic în detenție, iar familia i-ar fi dat nepoatei numele „Nicolas” — un gest simbolic, poate, pentru un om care încă refuză să se amestece cu lumea în care a ajuns.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Asta nu e de DNA? / Liviu Avram: O liberare fără de lege. Completul Savonea i-a pus în libertate fără temei legal pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?