Şase soldaţi germani, vizaţi de o anchetă pentru conduită nepotrivită în timpul unei misiuni NATO în Lituania

Armata germană a lansat două proceduri pentru destituirea mai multor infanterişti pentru conduită nepotrivită în timpul unei misiuni NATO în Lituania, transmite luni DPA.

În total şase soldaţi germani nu mai au permisiunea de a-şi îndeplini atribuţiile în cadrul armatei, a confirmat un purtător de cuvânt militar german. Cazurile implică acuzaţii de discriminare pe bază de gen în dauna unei femei soldat şi de încălcarea autodeterminării sexuale.

În plus, soldaţii respectivi sunt acuzaţi de declaraţii antisemite şi extremiste de dreapta.

Incidentele din Lituania au dus la retragerea unui pluton de infanterie blindată din misiunea aliată 'Enhanced Forward Presence'.

Publicaţia germană Der Spiegel a relatat că la o petrecere desfăşurată într-un hotel din Lituania la finalul lui aprilie au fost auzite cântece antisemite şi radical extremiste de dreapta.

Incidentul a fost condamnat în termeni fermi de către ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR