Sătean din județul Iași, umilit de polițiști: l-au amenințat cu dosar penal, l-au adus până în centrul orașului și l-au abandonat

Sătean din județul Iași, umilit de polițiști: l-au amenințat cu dosar penal, l-au adus până în centrul orașului și l-au abandonat

Un agricultor din satul ieșean Scânteia care se întorcea cu mașina de la câmp a fost oprit de polițiști pentru un test cu alcool și dus până în centru municipiului, după care a fost lăsat să se întoarcă singur acasă, scrie  Ziarul de Iași .

Polițiștii l-au dus din satul său tocmai la sediul Poliției Rutiere din Iași pentru că nu aveau etilotest, potrivit publicației citate.

”Doamna poliţistă mi-a solicitat să mă deplasez cu ei până în comuna Ciurea, la Secţia 2 Rurală Poliţie pentru efectuarea unui test, întrucât ei nu sunt dotaţi cu un asemenea dispozitiv. I-am rugat să cheme un echipaj de poliţie dotat corespunzător întrucât eram plecat de dimineaţă la munci agricole, fiind epuizat. Am fost informat pe un ton agresiv că fapta mea constituie agresiune şi mi se va întocmi dosar penal pentru refuzul de a mă deplasa la secţia de poliţie“, a declarat fermierul pentru Ziarul de Iași.

După ce rezultatul testului a fost negativ, bărbatul a fost abandonat în centrul Iaşului, lăsat să se descurce cum poate ca să ajungă acasă, deşi polițiștii îi spuseseră că îl vor aduce înapoi în sat.

Inițial, un răspuns neoficial pentru ziariști a fost că ”poliția nu e taxi”, după care instituția a anunțat oficial că va face o anchetă internă.

Citește tot articolul pe Ziarul de Iași


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

5 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”