Satu Mare: Doi marocani ce voiau să treacă ilegal în Ungaria, prinşi într-un taximetru

Doi cetăţeni din Maroc care voiau că treacă ilegal din România în Ungaria au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră într-un taximetru, la ieşirea din municipiul Satu Mare, informează un comunicat de presă transmis duminică de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

"Pe o stradă din municipiul Satu Mare au fost identificaţi doi cetăţeni străini în timp ce urcau într-un autoturism în regim de taxi. Drept urmare, s-a procedat la urmărirea taxiului, care s-a deplasat spre ieşirea din localitatea Satu Mare, către frontiera de stat a României cu Ungaria. La scurt timp, poliţiştii de frontieră au oprit autoturismul, care circula în regim de taxi, în care au identificat două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul serviciului teritorial, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii identităţii acestora. În urma verificărilor efectuate, poli?i?tii de frontieră au constatat faptul că cetăţenii străini sunt din Maroc, în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, fiind solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei", precizează sursa citată.

Cei doi străini au fost preluaţi de lucrători din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş. Ei sunt cercetaţi pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…

5 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”