Satu Mare: Urşii din zona Luna Şes şi-au extins habitatul aproape de zonele locuite

Satu Mare: Urşii din zona Luna Şes şi-au extins habitatul aproape de zonele locuite

Reprezentanţii Salvamont Satu Mare atrag atenţia, printr-o postare pe Facebook, că în perioada restricţiilor de circulaţie urşii din zona montană Luna Şes şi-au extins habitatul aproape de zonele locuite şi recomandă celor care se plimbă în pădure să fie foarte atenţi.

"Datorită restricţiilor de trafic impuse de pandemia Covid 19, timp de două luni a fost o linişte neobişnuită în zona montană, fapt pentru care şi urşii şi-au extins habitatul coborând aproape de zonele locuite. Din informările primite de la pădurari şi vânătorii negreşteni, urşii din zonă nu sunt agresivi, ei îşi văd de drumul lor şi evită omul. O atenţie sporită în acest sens, este legată de culegătorii de ciuperci!... care ştim că umblă în linişte, în afara potecilor, căutând ciuperci la marginea şi în interiorul desişurilor, acolo unde şi probabilitatea de a da nas în nas cu 'ursache'' este cea mai mare. Să nu uităm că noi suntem oaspeţi în habitatul lor, de aceea, pentru a ne bucura de o zi de drumeţie de neuitat, trebuie să respectăm natura şi legile ei, multe nescrise", a scris şeful Salvamont Satu Mare, Alex Costin.

Potrivit acestuia, după ridicarea restricţiilor de circulaţie numărul celor persoanelor care ies la relaxare şi mişcare în inima naturii a crescut foarte mult.

"Deplasarea în zona montană să se facă doar pe potecile marcate, fără abateri (scurtături) de la traseul marcat. În timpul deplasării pe poteci, mai ales când acestea traversează desişuri, sunt recomandate discuţiile cu voce ridicată pentru a ne face simţită prezenţa. Camparea să se facă în locuri deschise (poieni, fânaţe) cunoscute şi consacrate acestui scop. Alimentele să fie păstrate pe cât posibil închise, mai ales peste noapte (portbagaj auto) sau agăţate înalt în copac, sub nicio formă în cort!", a mai arătat Alex Costin.

Pădurarii din zonă au observat o ursoaică cu doi pui în zona de creastă dintre Valea Talna şi Valea Brada şi un alt exemplar adult în arealul cuprins între Poiana Boroş-Cabana Boda-Muntele Mic-Triholmuri. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski