Scandal în Argentina: Ministrul sănătăţii şi-a vaccinat prietenii la minister

Preşedintele argentinian, Alberto Fernandez, a cerut vineri demisia ministrului sănătăţii care le-a propus prietenilor să fie vaccinaţi la minister fără să-şi facă o programare la un spital, notează AFP.

Alberto Fernandez "l-a instruit pe şeful guvernului (Santiago Cafiero) să îi ceară demisia ministrului sănătăţii", Ginés Gonzalez Garcia, a făcut cunoscut o sursă guvernamentală.

Jurnalistul Horacio Verbitsky, în vârstă de 71 de ani - unul dintre primii care a investigat mecanismul "zborurilor morţii" din timpul dictaturii în cartea sa "El Vuelo" publicată în 1995 -, care a povestit la un post de radio că s-a vaccinat la minister urmând indicaţiile vechiului său prieten, ministrul.

El a făcut mărturisirea în aceeaşi zi în care, la Buenos Aires, un site municipal creat pentru a permite persoanelor cu vârsta peste 80 de ani să se programeze pentru a fi vaccinaţi cu începere de luni a fost aproape imediat saturat din cauza cererii uriaşe.

Patronul postului de radio unde Horacio Verbitsky a dezvăluit că s-a vaccinat, Roberto Navarro, a anunţat că a pus capăt colaborării cu jurnalistul, afirmând pe Twitter că este "imoral ca VIP-uri să fie vaccinate, având 50.000 de morţi. Este imoral să ştii cine a autorizat asta şi cine a fost vaccinat".

Horacio Verbitsky este, de asemenea, preşedintele Centrului de Studii Juridice şi Sociale, consacrat drepturilor omului, ai cărui angajaţi au reacţionat vehement.

"Echipa de la CELS respinge această acţiune sau orice alt privilegiu", au scris ei pe Twitter.

Scandalul a provocat reacţii în lanţ pe reţele sociale sub hashtag-ul #vacunasvip (vaccinuriVIP).

La 13 februarie, Argentina a depăşit pragul de 50.000 de decese legate de COVID-19 şi numără peste două milioane de cazuri de contaminare cu coronavirusul, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Clasa politică din Peru este zdruncinată de un scandal similar legat de vaccinarea preferenţială a 487 de personalităţi, printre care un fost preşedinte, doi miniştri, funcţionari publici, universitari, oameni de afaceri şi nunţiul apostolic chiar înainte de începerea campaniei de imunizare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă