Scandalul duce până la vârf / Vlad Pascu ar fi petrecut cu copiii unor persoane importante din județul Constanța, în noaptea accidentului de la 2 Mai

Vlad Pascu, șoferul de 19 ani, care conducea drogat și a ucis doi tineri în localitatea 2 Mai, ar fi participat la o petrecere alături de copii ai unor persoane importante din județul Constanța în noaptea accidentului, a declarat Cosmin Andreica, președintele sindicatului EUROPOL, pentru Digi24. Acolo s-ar fi consumat droguri.

”Dacă vorbim de legături cu unele personaje, este interesant cum s-a trecut foarte repede peste momentul de după eliberarea din container, după acea oră și jumătate, respectiv momentul în care a participat la acea petrecere. La acea petrecere înțeleg că, la fel, în primul rând din declarațiile dlui Glugă, fostul inspector șef, se consumaseră droguri. Vorbea despre nouă persoane care au fost conduse la sediul poliției. N-a mai întrebat nimeni de acele persoane, cine sunt… Din datele pe care le-am primit de la oamenii din Vama Veche, înțelegem că participanții erau tineri din județul Constanța. Deci erau copiii unor persoane cu poziții sociale și politice în județul Constanța”, a spus Andreica la Digi24.

Vlad Pascu fost oprit de poliție de două ori înaintea tragediei. Cu o zi înaintea accidentului, la un filtru, și chiar în noaptea tragediei. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri, deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. În mașină se mai aflau și alte persoane.


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării