
Scandaluri sexuale și deținut eliberat din greșeală/Istoricul polițistei drogate de la Rahova
O polițistă de la închisoarea Rahova a lovit mai multe maşini în centrul Capitalei şi apoi a încercat să scape de un echipaj de jandarmi. A fost oprită de agenţi după o cursă de câţiva kilometri. Ofiţerul de penitenciar a ieşit pozitiv la drug test - ar fi consumat amfetamină - motiv pentru care avea halucinaţii şi le-a spus poliţiştilor că a fugit de monştri. Tânăra este internată acum la Spitalul Obregia. Nu este la prima abatere. În trecut, a eliberat din greșeală un deținut, scrie observatornews.ro .
Poliţista, în vârstă de 30 de ani, a fost abordată duminică noaptea în faţa Palatului Parlamentului.
Femeia parcase neregulamentar în zonă la ora 2 noaptea. Un echipaj de jandarmi a atenţionat-o să își mute maşina, moment în care ea a demarat în trombă, a lovit câteva autoturisme parcate și a dărâmat şi gardul care împrejmuieşte zona unde va cânta Jennifer Lopez peste câteva zile. Când au văzut cum se comportă, jandarmii și polițiștii au încercat să o oprească.
Filmul urmării poliţistei fugare
Însă fără succes. Femeia a apăsat pedala de acceleraţie şi a încercat să se facă nevăzută. După o cursă de doi kilometri, polițiștii au reușit să o tragă pe dreapta în zona parcului Izvor.
Agenții au reușit, cu greu, să o imobilizeze. Femeia avea un comportament complet haotic. Vorbea incoerent, părea speriată, iar la un moment dat chiar le-ar fi spus agenților că îi confundase cu niște monștri.
"S-a baricadat în maşină, polițiștii au fost nevoiți să folosească mijloacele din dotare, să spargă geamul autoturismului și, când a coborât, i-ar fi agresat pe polițiști, i-ar fi zgâriat, i-ar fi muşcat", a declarat Cosmin Dorobanţu, preşedinte FSANP.
Agenţii au hotărât să o testeze pentru alcool și droguri. Rezultatul etilotestului a ieșit negativ, însă drug testul a arătat un rezultat pozitiv la amfetamină, substanță încadrată la droguri de mare risc. După incident, femeia a fost dusă direct la Spitalul de Psihiatrie Obregia, iar acum polițiștii așteaptă rezultatele de sânge, care vor stabili dacă era sub influenţa substanțelor interzise. Înainte să fie oprită cu forţa, ofiţerul de la penitenciarului Rahova a postat de mai multe ori pe Facebook, spunând că are nevoie de ajutor pentru că a văzut pe cineva cu o armă.
Un traseu profesional controversat
"Din comportament și din simptomatologia care s-a discutat în spațiul public putem să vorbim despre un posibil consum de droguri. Sunt specifice consumului de droguri acest delir sau obsesia de urmărire, ascultare", a explicat Cătălin Ţone, fost ofiţer crimă organizată.
Poliţista de penitenciar lucrează în sistem din 2018 şi nu ar fi la prima cercetare penală.
"Are un traseu profesional foarte controversat, după absolvirea Academiei de Poliție a fost repartizată la penitenciarul Vaslui, acolo ar fi fost inclusă în câteva scandaluri sexuale, a fost mutată la penitenciarul Jilava, în anul 2020 a fost vinovată de eliberarea eronată a unui deţinut, a confundat deținuții și a eliberat pe altcineva", a informat Cosmin Dorobanţu.
După aceste incidente, a fost transferată la Penitenciarul Rahova şi a trecut cu brio de toate testările psihologice.