Scenariu de lucru al PNL: Iohannis, la șefia la Consiliului European, Ciucă, președinte interimar al României

Scenariu de lucru al PNL: Iohannis, la șefia la Consiliului European, Ciucă, președinte interimar al României

Liberalii discută în interiorul formațiunii un scenariu prin care Nicolae Ciucă ar putea ajunge președintele interimar al României, în condițiile în care Klaus Iohannis ar fi votat președinte al Consiliului European, după demisia lui Charles Michel de la șefia acestei structuri, susțin surse din PNL

Analiza PNL: Nicolae Ciuca ar putea prelua interimatul lui Klaus Iohannis Foto: Mediafax

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat recent că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din iunie, ca lider al partidului său belgian de centru-dreapta, Mișcarea Reformistă, şi îşi va părăsi postul la jumătatea lunii iulie, dacă va fi ales.

Astfel, liderii UE care numesc în comun președintele Consiliului vor trebui să se pună de acord asupra unui succesor pentru Michel înainte de 1 iulie, când Ungaria urmează să preia președinția rotațională a Consiliului pentru șase luni.

Potrivit regulilor UE, dacă nu va nu exista un număr necesar de voturi, președinția Consiliului revine statului membru care deține președinția rotațională, iar acest lucru l-ar lăsa pe Orban, acuzat în repetate rânduri că ține sprijinul european pentru Ucraina, să ia decizii legate de miliardele de euro ale finanțării UE pentru Ungaria, înghețate de Bruxelles din cauza unor dispute legate de statul de drept.

Dar liderii europeni încearcă să evite ca Viktor Orban să preia în această funcție. Chiar Michel a declarat recent că Uniunea Europeană are suficient timp să aleagă un alt succesor.

Potrivit DIGI 24, un alt scenariu, neconfirmat de surse europene, prevede ca la cârma, Consiliului European, cel mai înalt organism politic de conducere al Uniunii Europene, să fie pus cel mai longeviv lider politic, iar în ordine, aceștia sunt sunt Viktor Orban și Klaus Iohannis.

Șanse mai mari pentru Ciucă

În interiorul PNL e discutat și următorul scenariu. În cazul plecării lui Iohannis la Bruxelles, funcția de președinție a României, care ar deveni vacantă, potrivit Constituției, să fie ocupată de cel de-al doilea om în stat, adică de Nicolae Ciucă, președinte al Senatului și al Partidului Național Liberal, care astfel până la următoarele prezidențiale câteva luni de mandat pe o funcție pe care formațiunea liberală o vrea din nou câștigată. 

Prin urmare, în calitate de președinte interimar al României, șansele lui Nicolae Ciucă de a deveni șef al statului după alegerile din 2024, ar urma să crească. Ciucă ar avea șanse mari să intre în turul 2 al prezidențialelor, alături de candidatul PSD, și chiar să devină președinte al României. 

De altfel numele lui Klaus Iohannis a mai fost vehiculat la Bruxelles și în 2019, după plecarea lui Donald Tusk. Chiar premierul polonez Donald Tusk a declarat, în martie 2020, că i-a propus şefului statului, pe care l-a catalogat „un politician excepţional”, să fie preşedinte al Consiliului European, dar că acesta refuzase. 


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat