„Scene de deriziune și batjocură a creștinismului”

„Scene de deriziune și batjocură a creștinismului”

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris continuă să provoace controverse. Biserica catolică din Franța s-a arătat lezată de reinterpretarea picturii „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, având travestiți ca protagoniști. „Această ceremonie a inclus din nefericire scene de deriziune și batjocură a creștinismului, pe care le deplângem profund”, se spune într-un comunicat al conferinței episcopilor francezi, citat de Reuters. Reacții virulente au apărut și în România, printre acestea fiind cea a lui Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

Scena la care face referire comunicatul este o recreere a celebrei scene biblice cu Isus Christos și cei 12 apostoli, înlocuiți cu un grup de travestiți, un model transgender în fața cărora s-a aflat în cântăreț gol, care-l reprezenta pe zeul grec al vinului și beției Dionyssos.

Imaginea a provocat reacții negative în mediile conservatoare de dreapta. După reacția nepoatei lui Le Pen, Marion Marechal, care a denunțat o provocare din partea unei minorități de stânga, o reacție virulentă a venit și din partea vicepremierului Italiei, Matteo Salvini

„Să inaugurezi Jocurile Olimpice insultând miliarde de creștini din întreaga lume este cu adevărat un început foarte prost, dragi francezi. Jegos”, a afirmat Salvini.

Și miliardarul american Elon Musk, cunoscut pentru simpatiile de dreapta, a afirmat că ceremonia a fost „extrem de lipsită de respect la adresa creștinilor”.

Franța are o îndelungată tradiție de secularism și anti-clericalism, cu rădăcini în Revoluția de la 1789. „În Franța, oamenii sunt liberi să iubească cum vot, să iubească pe cine vor și sunt liber să creadă sau nu”, a declarat Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei

„N-ar fi amuzant dacă nu ar fi controverse. N-ar fi plictisitor dacă toată lumea ar fi de acord pe planeta asta?”, a afirmat Philippe Katerine, bărbatul gol vopsit în albastru care l-a întruchipat pe Dionyssos.

Vasile Bănescu: ”Fara hidoasă a depravaților posedați ideologic”

Nenumărate reacții virulente au apărut și în România, printre acestea fiind și cea a lui Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. „Fața reală, hidoasă a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat și sfânt. Abuzatorii bunei-cuviințe și ai bunului-simț abuzează, desigur, inclusiv libertatea și dreptul inalienabil de a te face de râs”, a scris Vasile Bănescu, într-o postare pe Facebook.


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

3 O informație care dă de gândit...

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?