Scene porno într-un club de fițe din București?

Poliția Capitalei a deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri după o petrecere organizată de 8 martie, de ziua femeii, într-un club din Nordul Capitalei, au declarat surse oficiale pentru G4Media.ro.

Cu privire la imaginile cu caracter pornografic, filmate într-un local din Capitală, Poliția București a transmis următoarele: ”Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”.

Știrea inițială

Potrivit imaginilor surprinse în timpul evenimentului, un bărbat complet dezbrăcat a simulat acte sexuale cu unele dintre participante.

Polițiștii susțin că astfel de scene nu pot avea loc într-un spațiu public, iar organizatorii nu ar fi avut control asupra vârstei participanților.

GMedia a cerut un punct de vedere organizatorilor. Îl vom publica imediat ce îl vom avea.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR