Schimb de acuzaţii între Moscova şi Varşovia cu privire la Al Doilea Război Mondial

Schimb de acuzaţii între Moscova şi Varşovia cu privire la Al Doilea Război Mondial

Polonia şi Rusia s-au acuzat reciproc de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, de ''falsificarea'' istoriei şi ''subminarea'' relaţiilor bilaterale, într-o serie de afirmaţii şi comunicate oficiale, informează duminică AFP.

"Receptăm cu îngrijorare şi neîncredere declaraţiile reprezentanţilor Federaţiei Ruse, inclusiv ale preşedintelui Vladimir Putin, cu privire la geneza şi derularea celui de-Al Doilea Război Mondial şi care ofereau o falsă imagine a evenimentelor", a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei, într-un lung comunicat dat publicităţi sâmbătă seara pe site-ul său oficial.

Varşovia îi reproşează Moscovei că "reia propaganda stalinistă" şi "zădărniceşte efortul comun al experţilor polonezi şi ruşi şi reuşitele predecesorilor săi, Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin, care, în pofida dificultăţilor, au încercat să caute o cale a adevărului şi reconcilierii în relaţiile polonezo-ruse".

Ministerul Afacerilor Externe de la Varşovia a evocat suferinţele şi masacrele suferite de Polonia şi polonezi, precum şi actele ostile sovietice la adresa sa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, estimând la 566.000 numărul de victime poloneze ale represiunii sovietice.

Duminică, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus a declarat Polonia "principalul actor al adoptării de sancţiuni europene antiruse" şi a acuzat-o că "subminează" relaţiile printr-o "retorică agresivă, demolări de monumente dedicate celor care au luptat împotriva fascismului".

Săptămâna trecută, într-o evocare a originilor celui de-Al Doilea Război Mondial, preşedintele rus a pus responsabilitatea conflictului pe umerii puterilor occidentale şi ai Poloniei, înainte de a denunţa o rezoluţie a Parlamentului European asupra "memoriei europene", adoptate în septembrie şi care pune pe picior de egalitate comunismul şi nazismul.

"Poţi să arunci anatema asupra stalinismului (...), dar să pui URSS şi Germania fascistă pe acelaşi plan?", s-a întrebat retoric Putin, criticând această rezoluţie "total incorectă".

În timpul unei reuniuni a liderilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), joi, şi a doua zi, în timpul conferinţei sale de presă anuale, Putin a denunţat "cinismul incredibil" al unor astfel de consideraţii. "Oamenii nu ştiau nici să citească, nici să scrie! Să citească documente din această vreme, să vadă cum aşa-zisul acordul de la Munchen a fost semnat în 1938, când liderii principalilor ţări - Franţa, Marea Britanie - au semnat un acord cu Hitler asupra împărţirii Cehoslovaciei", la care a participat şi Polonia, şi-a exprimat Putin indignarea.

La rândul său, Varşovia evocă Pactul germano-sovietic Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, la care a fost ataşat un protocol secret care a "pecetluit" împărţirea Europei de Est în zone de influenţă ale celor două regimuri totalitare. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…