Schimburi de focuri pe străzile Herson. Explozii la periferia orașului ocupat VIDEO

Presa locală a raportat marți focuri de armă în orașul ocupat Herson în contextul contraofensivei de recuperare a teritoriilor capturate din regiune, relatează The Moscow Times.

image

Explozii s-au produs marți la periferia orașului ocupat Herson FOTO Twitter

Portalul local Most a relatat că au loc schimburi intense de focuri pe străzile din cartierele centrale Pivnicini și Tavriiski

Împușcături au răsunat și în preajma unei colonii penitenciare din sudul orașului, potrivit agenției ucrainene Unian.

Nu s-a putut confirma imediat între cine au loc schimburile de focuri sau eventual prezența trupelor ucrainene în oraș.

Spioni și sabotori ucraineni au fost uciși în apropiere de cartierul Tavriski din Herson, a declarat oficialul rus Kirill Stremousov în comentarii pentru agenția de stat TASS.

"Totul este sub control. Toți au fost uciși”, a asigurat el, potrivit TASS.

Imagini apărute pe rețelele de socializare au arătat, de asemenea, nori mari de fum la periferia orașului Herson, după probabil producerea unor explozii importante.

Biroul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a raportat marți lupte grele în „aproape întregul teritoriu” al regiunii Herson, declarând că mult-așteptata contraofensivă marchează „începutul dezocupării regiunii Herson”.

Stremousov a spus anterior că regiunea Herson nu a fost amenințată de contraofensiva Ucrainei datorită existenței „mai multor linii de apărare”.

Cel puțin opt rachete de apărare aeriană au fost lansate marți dimineață în spațiului aerian al Hersonului, a informat agenția de presă de stat TASS.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români