Schröder s-a întâlnit joia trecută la Moscova cu Abramovici, timp de câteva ore, la un hotel de lux de lângă Kremlin

Fostul cancelar german Gerhard Schröder s-a întâlnit joia trecută cu patronul Chelsea FC, Roman Abramovici, la Moscova, timp de câteva ore, relatează marți tabloidul Bild .

Rămâne neclar scopul întâlnirii cu lobby-istul Gazprom și la cererea căruia dintre cei doi a avut loc întrevederea.

Schröder, care nu a demisionat din funcțiile de președinte al consiliului de supraveghere la Nord Stream AG și Rosneft, în ciuda apelurilor din partea guvernului german, s-a întâlnit și cu șeful delegației ruse aflate în discuții cu Ucraina, Vladimir Medinski, după ce a călătorit în Moscova miercurea trecută.

Bild scrie că Schröder s-a întâlnit cu Abramovici joi seară la hotelul de lux Kempinski de lângă Kremlin.

Echipa cancelarului german Olaf Scholz a declarat săptămâna trecută că a aflat doar prin intermediul presei despre zborul fostului cancelar către Moscova, în timp ce partea ucraineană a negat că l-a însărcinat pe Schröder să acționeze ca intermediar pentru vechiul său prieten Vladimir Putin.

Context

Anterior, Abramovici ar fi fost văzut pe un aeroport din Israel, loc de unde ar fi zburat spre Moscova.

Un avion cu reacție ce ar avea legături cu miliardarul ruso-israelian a aterizat în capitala Rusiei, marți dimineață, după o scurtă oprire la Istanbul, pe drum dinspre Tel Aviv, potrivit Flightradar24.

Se crede că a fost văzut într-un lounge VIP de pe aeroportul Ben Gurion, luni, cu puțin timp înainte ca un avion care ar avea legături cu oligarhul rus să decoleze spre Istanbul și să aterizeze ulterior în orașul turc.

Avionul în care s-ar fi urcat Abramovici a sosit în Israel de la Moscova duminică seara, au arătat site-urile web de urmărire.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR