„Scopul este distrugerea Ucrainei”. Kievul atenționează Occidentul asupra obiectivului lui Putin

„Scopul este distrugerea Ucrainei”. Kievul atenționează Occidentul asupra obiectivului lui Putin

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, i-a atenționat pe omologii săi occidentali că negocierile cu Rusia nu vor aduce pacea și că președintele Vladimir Putin este hotărât să distrugă în totalitate Ucraina și să-i „asimileze” cetățenii, relatează The Guardian.

Oleksii Reznikov și-a prezentat luni, 4 septembrie, demisia. Foto: Arhivă

Conform sursei citate, Reznikov a susținut că orice „înțelegere" cu Kremlinul nu ar duce la încheierea conflictului. „Rusia cere recunoașterea teritoriilor ocupate ale Ucrainei în schimbul încheierii războiului", a afirmat el.

Totuși, este evident că este vorba de un singur lucru - să câștige timp, să se regrupeze și să „rezolve în sfârșit problema ucraineană" folosind noi resurse. Rusia nu admite existența Ucrainei și a poporului ucrainean. Scopul său este distrugerea statului ucrainean și asimilarea cetățenilor ucraineni”, a mai adăugat Reznikov.

Reznikov, care a fost demis duminică, 3 septembrie, de către președintele Volodimir Zelenski , a comparat apelurile adresate Ucrainei de a face concesii teritoriale cu cererile internaționale din anul 1938 prin care Cehoslovacia ar fi trebuit să renunțe la regiunea Sudetenland în favoarea Germaniei naziste. Cedarea a avut loc, la cererea Marii Britanii și a Franței.

Știm din trecut că acest lucru nu l-a oprit pe Hitler. În curând, cel de-al Treilea Reich a deținut controlul total asupra a ceea ce mai rămăsese din Cehoslovacia, inclusiv asupra arsenalului său militar. Acțiunile lui Putin respectă un tipar asemănător", a ținut el să precizeze.

Oleksii Reznikov și-a prezentat luni, 4 septembrie, demisia . Demiterea sa survine în urma scandalurilor privind achizițiile efectuate de Ministerul Apărării . Potrivit unor surse diplomatice, el ar putea deveni ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie.

Declarațiile fostului ministru au fost făcute în contextul în care contraofensiva Ucrainei înregistrează mici progrese. În ciuda unor reușite recente, soldații ucraineni nu au reușit încă să elibereze o mare parte din sudul Ucrainei. Războiul continuă. Există pierderi grele de ambele părți.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care a vizitat miercuri Kievul și a anunțat un nou ajutor militar în valoare de un miliard de dolari, a purtat discuții cu Zelenski și a lăudat reușitele Ucrainei pe câmpul de luptă. S-au înregistrat „progrese reale în ultimele săptămâni”, a afirmat el.

„Un nou mare război în Europa de Est”

Însă unii aliați occidentali au sugerat că Ucraina va trebui să facă un compromis. În luna august, un consilier de rang înalt al NATO, Stian Jenssen, a stârnit furia Kievului când a declarat că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze o parte din teritoriu Rusiei, în schimbul păcii și al aderării la NATO. Jenssen, șeful de cabinet al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, și-a cerut ulterior scuze.

De asemenea, Reznikov susține că Putin, dacă nu va fi oprit, nu se va rezuma doar la Ucraina.

Dacă lăsăm Rusia să obțină resursele Ucrainei... nu vom face decât să sporim ambițiile Kremlinului și să ajungem la un nou mare război în Europa de Est, care va implica în mod inevitabil NATO - cu toate riscurile care rezultă", a mai adăugat el.

Rețeta victoriei" Ucrainei este evidentă, a adăugat fostul ministru ucrainean al Apărării. Aceasta cuprinde restabilirea granițelor Ucrainei din 1991, retragerea trupelor rusești, despăgubiri și „pedepsirea criminalilor de război". El vrea ca Ucraina să fie integrată în pacte de securitate și să fie aduse „modificări la dreptul internațional" pentru a preveni „agresiuni similare" în viitor.

Înaintea alegerilor prezidențiale americane din anul 2024 și a posibilei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, Reznikov face apel la miniștrii apărării din țările aliate să continue sprijinul militar acordat Ucrainei. „Îndemn la unitate, curaj și acțiune. Aceasta este singura cale prin care putem salva această lume de la catastrofa celui de-al treilea război mondial”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat