Scripcaru acuzat de favorizarea unei firme pe piața energiei prin devalizarea CET Brașov; prejudiciul-peste un milion euro (surse)

Scripcaru acuzat de favorizarea unei firme pe piața energiei prin devalizarea CET Brașov; prejudiciul-peste un milion euro (surse)

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, ar fi implicat într-un dosar de abuz în serviciu, pentru că ar fi făcut demersuri de favorizare a unui firme pe piața energiei prin devalizarea SC CET SA Brașov, societate deținută de UAT Brașov, fiind creat un prejudiciu de peste un milion euro, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

* DNA: Percheziții în 20 de locații din Brașov; sunt vizate fapte de corupție comise în perioada 2010-2015

Procurorii DNA efectuează luni percheziții la Primăria Brașov, la biroul utilizat de George Scripcaru, cel al șefului Serviciului Investiții și al directorului executiv adjunct al Direcției Tehnice, precum și la domiciliul edilului și a altor presoane, sediile mai multor firme, printre care și la SC RadioTeleviziunea Transilvania SRL, punctul de lucru al SC Delcar SRL, la sediile SC Bepco SRL, la SC Transformer Energy Supply SRL, sediul Tetkron, punctul de lucru al SC Iporo SRL.

Conform surselor, DNA face cercetări cu privire la abuz în serviciu în legătură cu încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau prestări servicii de către SC CET SA Brașov sau SC Tetkron SRL, societăți deținute de UAT Municipiul Brașov cu SC Bepco SRL Ghimbav, controlată de Simina Costan, Călin Filimon Costan și Mihai David (fost director Hidroelectrica SA). Procurorii susțin că prin acestea s-ar fi urmărit devalizarea celor două societăți și scoaterea lor de pe piața energiei în favoarea Bepco, producând un prejudiciu de peste un milion de euro în patrimoniu bugetului local.

Sursele au arătat că, în perioada 2010-2011, în scopul obținerii de foloase necuvenite de către Bepco, în baza unor înțelegeri prealabile între reprezentanții firmei private, primarul Brașovului ar fi determinat AGA CET SA și persoane din conducerea societății să încheie contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect energie termică sau active subevaluate sau să cedeze cu titlu gratuit active aparținând CET SA, prejudiciind astfel patrimoniul acesteia.

În acest scop s-a încheiat un contract pe 15 ani pentru vânzarea-cumpărarea de energie termică livrată din centralele electrice de cogenerare în vederea furnizării acesteia consumatorilor de energie termică racordați la CET Brașov.

Aceleași surse au explicat că tot în scopul promovării intereselor Bepco, din dispoziția primarului Scripcaru, în mai 2010, directorul CET SA a emis avizul tehnic prin care s-a aprobat racordarea respectivei firme la rețeaua electrică și prin care se ceda cu titlu gratuit o parte de 19,67 MW din cota de 50 MW aprobată pentru producere de ANRE.

Ulterior, mai susțin sursele citate, prin Hotărârea AGA CET s-a aprobat punerea la dispoziția Bepco a mijloacelor fixe, utilajelor, conexiunilor cuprinse necesare producerii energiei termice aflate în proprietatea acesteia pe considerentul că nu ar mai fi fost folosite în activitatea curentă și aceste bunuri reprezintă un accesoriu față de contractul de furnizare.

Procurorii ar fi constatat că s-a ajuns ca CET Brașov să cumpere energie termică de la producător privat care folosește bunurile sale în mod gratuit. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă