
Se deschide un nou drum important în România. Anunțul oficial al Companiei de Drumuri
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat luni deschiderea unui nou drum în România, DN 69 A, care face legătura între DN69 şi Autostrada A1.
„Circulația pe noul drum național (DN69A), care face legătura între DN69 și A1, se deschide astăzi, 13 octombrie 2025, ora 17.00!”, a informat luni Cristian Pistol, director general al CNAIR.
Acest drum modern (10 km), construit în județul Timiș, va asigura un acces mult mai facil între A1 și municipiul Timișoara.
DN69A a fost construit la profil de 4 benzi (2 benzi pe sens), este dotat cu parapet median de beton tip New Jersey, iar pe traseu au fost amenajate 3 noduri rutiere:
- nod rutier la intersecția cu DN69
- nod rutier la intersecția cu DC58
- nod rutier la intersecția cu A1
Drumul a fost realizat de Antrepriza de Reparații și Lucrări A.R.L. Cluj S.A., firmă deținută de Strabag, în baza unui contract de 235 de milioane de lei semnat în iulie 2024.
Anterior proiectul a fost reziliat cu antreprenorul italian Todini în august 2023 din cauza întârzierilor foarte mari în execuție. Stadiul fizic la reziliere era de aproximativ 25%.
DN69A are două benzi pe sens
DN69A este un drum de legătură în lungime de 10 km, cu două benzi pe sens. Acesta va aduce avantaje semnificative pentru circulație și comunități, inclusiv preluarea unei părți importante din traficul de tranzit spre zona de nord a Timișoarei și conectarea cu centura de ocolire a Timișoarei, spun reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, scrie presa locală . Odată cu deschiderea acestui drum, anunţă aceştia, se vor echilibra și fluxurile de trafic între celelalte două conexiuni existente cu A1 (nodurile rutiere Giarmata și Remetea Mare).
În cadrul proiectului, au fost amenajate două noi sensuri giratorii, pe DN 69, iar traficul pe direcția Timișoara – Arad, dar și către DJ 692, din Timișoara spre Sânandrei, se va desfășura cu modificări. DRDP Timiş le recomandă participanților la trafic să acorde atenție sporită semnalizării rutiere, să respecte indicatoarele și regulile de circulație, întrucât traseele și regimul benzilor sunt diferite față de configurația anterioară.
Pe direcția Timișoara – Orțișoara – Arad, pe DN 69, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, spre Orțișoara/Arad;
Pe direcția Arad – Orțișoara – Timișoara, pe DN 69, șoferii vor folosi cele două sensuri giratorii, breteaua spre direcția Timișoara fiind la a treia ieșire;
Pe direcția Timișoara – Sânandrei, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, apoi se vor întoarce către Timișoara, pe DN 69 și, în sensul giratoriu sud, vor urma prima ieșire spre DJ 692. Pe direcția Sânandrei – Timișoara, șoferii vor folosi sensul giratoriu sud, cu acces pe a treia bretea;
Breteaua a doua de ieșire din sensul giratoriu sud este un acces exclusiv către platforma industrială, printr-un drum colector, care nu are acces în DN 69 pe direcția Timișoara. Așadar, șoferii care merg pe direcția Timișoara vor folosi doar a treia ieșire din sensul giratoriu sud.
DN 69 A se intersectează cu: nodul rutier DN 69 (Timișoara – Arad), nodul rutier km 5+300 (Drum Comunal 58) şi nodul rutier A1 (între nodurile rutiere Giarmata și Orțișoara, km 509)
Valoarea realizării DN 69A (situat pe teritoriul comunelor Sânandrei, Giarmata și Pișchia), a fost de peste 235 de milioane de lei + TVA. L ucrările au fost realizate de Antrepriza de Reparații şi Lucrări ARL Cluj SA, supervizor fiind Asocierea Ventra Project Management SRL – Utiber Kozuti Beruhazo Kft
Sursa: adevarul.ro