Seceta a golit fântânile, iar unele foraje de zeci de mii de lei nu aduc apă
Seceta severă din 2026 a lăsat fără apă potabilă și menajeră numeroase gospodării din România, iar precipitațiile din toamnă nu au reușit să refacă rezervele din pânza freatică. În încercarea de a găsi o sursă sigură, mulți proprietari au ajuns să investească sume care depășesc 25.000 de lei în foraje de mare adâncime, fără garanția că vor obține un debit suficient.
România consumă anual aproximativ 6,5 miliarde de metri cubi de apă, iar circa 10% din acest volum este extras din resurse subterane, potrivit Planului de dezvoltare strategică al Administrației Naționale „Apele Române”, aprobat în 2024. În 2026, lunile lungi de secetă au coborât drastic nivelul pânzei freatice, lovind direct în gospodăriile din mai multe regiuni ale țării care se bazează exclusiv pe fântâni.
Chiar și acolo unde a plouat în ultimele săptămâni, solul a rămas avid de umezeală. Un gospodar care a plantat pomi în această toamnă a constatat că, dincolo de primii 30–40 de centimetri de la suprafață, pământul este complet uscat, motiv pentru care recomandă prudență înainte de a lua decizii costisitoare până la anul.
Costuri de zeci de mii de lei, fără garanția debitului
Pentru familiile rămase pe uscat, căutarea apei la adâncimi mai mari s-a transformat într-un pariu financiar riscant. Tarifele practicate pentru foraje ajung la 500–600 de lei pe metru, ceea ce înseamnă că un puț de 100 de metri poate costa între 50.000 și 60.000 de lei, după estimările celor care au trecut prin aceste proceduri.
Investițiile nu aduc întotdeauna rezultatele sperate. O proprietară a încercat două variante diferite fără succes: primul puț, realizat pe țeavă de 250 la 10 metri adâncime, abia strânge 300 de litri și necesită o oră de așteptare pentru reumplere, iar un al doilea foraj, săpat manual până la 22 de metri, adună doar 400 de litri, fără a asigura un debit utilizabil.
Nici lucrările punctuale de adâncire nu oferă certitudini. În Berești-Bistrița, județul Bacău, o familie a cheltuit peste 1.000 de euro în 2023 pentru a coborî cu doi-trei metri o fântână care avea deja peste 20 de metri, însă sursa tot a secat. În satul Meziad, județul Bihor, o altă gospodărie a plătit peste 25.000 de lei pentru un foraj de 18 metri realizat într-un sol dificil.
Există însă și cazuri în care investiția a salvat gospodăria. O altă familie a ales un foraj industrial de 40 de metri, realizat în octombrie anul trecut cu 25.000 de lei: „Anul acesta, în vară, au secat toate fântânile din sat, dar noi am avut apă permanent. A fost o investiție bună”. Alți proprietari au mers chiar până la 73 de metri adâncime, obținând o sursă stabilă, dar cu cheltuieli foarte mari.
Dilema fântânilor vechi: curățare, adâncire sau puț nou
Pe grupul de Facebook „Mutat la țară - Viața fără ceas”, zeci de români au descris cum fântâni care au funcționat impecabil ani la rând au cedat în 2026, lăsând hidrofoarele fără apă sau scoțând nisip. O femeie a cerut ajutorul comunității după ce fântâna sa de 5–6 metri a secat complet în august–septembrie, iar curățarea fundului și a izvorului nu a rezolvat problema.
„Fântâna din gospodăria mea are aproximativ 5–6 metri adâncime. A secat complet în august–septembrie, iar după ploile recente și după ce am chemat pe cineva să curețe puțin fundul fântânii și izvorul, tot nu se umple suficient cât să pot folosi instalația de apă. Am un hidrofor instalat deja de câțiva ani”
— Membră a grupului „Mutat la țară - Viața fără ceas”
Ea a întrebat dacă soluția este o scanare geo, adâncirea vechii lucrări sau un foraj nou. Răspunsurile celorlalți proprietari arată cât de mult depind rezultatele de sol și de vechea structură:
- Teamă de a pierde și ultimul strop: Un proprietar cu o fântână de cinci tuburi, care avea constant două tuburi și jumătate de apă, a rămas cu un singur tub în scădere și ezită să mai sape ca să nu compromită izvoarele curățate deja.
- Blocaje în teren stâncos: O gospodină a povestit că aproape toată comunitatea ei a rămas fără apă, iar echipa chemată să adâncească fântâna de cinci metri a abandonat lucrarea după doar 50 de centimetri din cauza stâncii.
- Irigarea și scăderea bruscă a debitului: O fântână de 6–8 metri a secat la două săptămâni după montarea unui sistem de irigație, iar o pompă mai puternică a început să tragă mult nisip. O altă proprietară, care udase grădina fără probleme toată vara, a observat în toamnă că apa se împuținează după doar o oră de funcționare.
- Soluții mixte și adânciri reușite: Acolo unde tuburile au un diametru de cel puțin 20 de centimetri, adâncirea cu 8–10 metri a salvat fântânile unor vecini. O altă familie a coborât două fântâni existente, de 7–8 metri și 14 metri, până la 15 metri, respectiv 19–20 de metri, declarându-se mulțumită, în timp ce alți proprietari au optat pentru un puț forat manual destinat curții, păstrând fântâna doar pentru casă.
Meșterii avertizează însă că puțurile forate anterior nu pot fi adâncite în siguranță. O proprietară cu un puț de 30 de metri — care, după probleme inițiale, îi permite acum să ude cinci ore continuu, dar tot cu nisip verzui — a aflat că niciun specialist nu acceptă să intervină pe o lucrare făcută de altcineva, de teamă să nu se spargă țeava, în timp ce vecina ei are un foraj fără probleme la 41 de metri.
În județul Timiș, o familie a preferat să înceapă de la zero și a continuat săpătura mult sub primul strat acvifer descoperit la 20 de metri, oprindu-se la 51 de metri, cu tubulaturi care captează apa din ambele zone printr-o pompă submersibilă. Explicația primită de la echipele din teren a fost aceeași: forarea în același puț este complicată și riscă să ducă la surpare.
Soluția din Harghita: praguri din lemn și piatră pentru a ține apa în sol
În timp ce mulți proprietari caută apa la zeci de metri adâncime, localnicii din satul Daia, județul Harghita, aflat la circa 20 de kilometri de Odorheiu Secuiesc, au ales să refacă rezervele de la suprafață. După ce nivelul apei freatice a coborât de la doi metri la cinci-șase metri, iar izvoarele au secat încă din primăvară, crescătorii de animale ajunseseră să care apă de la opt-zece kilometri distanță, relata publicația Transilvania Transparentă (Átlátszó Erdély) într-un reportaj din iulie 2026.
Pentru a încetini scurgerea apei și a favoriza infiltrarea ei în pământ, comunitatea a intervenit cu fonduri europene de 10.000 de euro și muncă voluntară. În iulie 2025, 50 de săteni au curățat șanțul de sub izvor, iar în august au construit praguri de fund pe parcursul unei tabere de cinci zile, folosind bușteni, scânduri, pietre și garduri împletite de la fața locului, după cum a explicat inițiatoarea proiectului, Szilvia Bencze, pentru Transilvania Transparentă . În 2026, apa începuse deja să se acumuleze în spatele acestor baraje de la marginea satului, iar autoritățile și organizațiile locale pregăteau și refacerea unei pășuni degradate pentru a spori retenția apei în teren.
De ce dispar apele subterane: de la secetă la cutremure
Vulnerabilitatea fântânilor de mică adâncime vine din dependența lor directă de precipitații, iar refacerea pânzei freatice după revenirea ploilor depinde de structura geologică a fiecărei zone. Administrația Bazinală de Apă Jiu a semnalat că multe fântâni din județul Gorj trec periodic prin acest blocaj în verile secetoase.
„Apele freatice cu alimentare dominant pluvială în perioade de secetă prelungită se epuizează, astfel că pentru multe localități se impune căutarea apelor de adâncime sau a celor din rețeaua hidrografică”, precizează instituția.
Seceta nu este însă singurul factor. Debitul fântânilor poate fi afectat și de exploatarea intensivă a acviferelor prin foraje și irigații, de modificările geologice produse de activitățile miniere sau, pur și simplu, de colmatarea cu mâl și nisip, chiar și atunci când în subteran există apă.
În anumite situații, chiar și mișcările seismice pot goli fântânile, modificând traseele apei din subteran. Într-un studiu realizat de cercetătoarea Ecaterina Borcia, de la Institutul de Fizică și Tehnologia Materialelor, este descris fenomenul de lichefiere, prin care pământurile slab coezive și nisipurile își pierd rezistența la forfecare în timpul unui seism și ajung să se comporte ca un lichid. Fenomenul a fost documentat și în România după marele seism din 1977.
„Modul cel mai spectaculos de manifestare al lichefierii (observat și la noi în țară după cutremurul de la 4 martie 1977 în lunca Dunării și în albiile altor râuri) este fisurarea terenului și formarea de «vulcani» sau «furunculi» de nisip izolați sau aliniați în lungul fisurilor. De asemenea, în urma cutremurelor s-a mai observat secarea fântânilor sau umplerea lor cu nisip, inundarea temporară a terenului și ejectarea unui amestec apă-nisip până la 2–3 metri”
— Ecaterina Borcia, Institutul de Fizică și Tehnologia Materialelor
Explorează subiectele:

