Secret Service, serviciul care asigură paza preşedinţilor americani, a şters SMS-uri din ziua luării cu asalt a Capitoliului

Secret Service, serviciul care asigură paza preşedinţilor americani, a şters SMS-uri din ziua luării cu asalt a Capitoliului

Inspectorul general Departamentului Securităţii Interne Joseph Cuffari anunţă, într-o scrisoare publicată joi şi adresată liderilor din Congres, că a întâmpinat dificultăţi în a obţne întregistrări de date de la Secret Service din datele de 5 şi 6 ianuarie 2021.

Aceste mesaje scurte ar putea fi cruciale în anchete ale Camerei Reprezentanţilor şi Departamentului Justiţiei menite să stabilească dacă fostul preşedinte republican Dobald Trump şi consilierii săi apropiaţi au încurajat luarea sângesroasă cu asalt a sediului Congresului, cu scopul de a împiedica certificarea victoriei adversarului democrat al acestuia Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020.

Agenţi din cadrul Secret Service erau în acea zi împreună cu Donald Trump şi vicepreşedintele Mike Pence, care s-a ascuns în Capitoliu, în urma unor îndemnuri ale unor susţinători ai lui Trump la spânzurarea acestuia.

O fostă angajată a Casei Albe a declarat la 29 iunie, în audieri la Comisia ”6 ianuarie”, că Donald Trump a încercat să oblige Secret Service să-l ducă la Congres, pentru a se alătura susţinătorilor săi.

”Departamentul ne-a notificat că numeroase mesaje ale Secret Service (USSS) din 5 şi 6 ianuarie 2021 au fost şterse, în cadrul unui program de înlocuire a telefoanelor”, scrie Joseph Cuffari în această scrisoare, dezvăluită de The Intercept şi publicată apoi de site-ul Politico.

”USSS a şters aceste SMS-uri după ce OIG (Office of the inspector general) a cerut înregstrări ale datelor comunicaţiilor electroncie”, cu scopul de a examina evenimentele de la 6 ianuarie, precizează el.

De asemenea, scrie el, departamentul a tărăgănat predarea altor documente cerute de către OIG.

Un purtător de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, respinge, într-un comunicat, acuzaţiile lui Joseph Cuffari şi subliniază că telefoanele agenţilor au fost resetate în cadrul unui program planificat de înlocuire care a început înaintea anchetei OIG, lansată la şase săptămâni după asalt.

”Secret Service a semnalat (Biroului inspectorului general) pierderea datelor anumitor telefoane, însă a confirmat OIG că niciunul dintre SMS-urile pe care le căuta nu a fost pierdut în cursul acestui transfer”, declară el.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...