Secretarul britanic al Apărării vine în România; vizită la Baza Aeriană 'Mihail Kogălniceanu'

Secretarul britanic al Apărării vine în România; vizită la Baza Aeriană 'Mihail Kogălniceanu'

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, se va întâlni, joi, cu omologul britanic, Gavin Williamson, care efectuează o vizită oficială în România.

La finalul convorbirilor, cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă.

Ulterior, în cursul după-amiezii, miniştrii Fifor şi Williamson se vor deplasa în Baza 57 Aeriană 'Mihail Kogălniceanu', unde se vor întâlni cu piloţii şi personalul tehnic care deservesc cele patru aeronave Typhoon ale Forţelor Aeriene Britanice şi cu personalul român din baza militară.

"Va avea, printre altele în program, şi o vizită la Kogălniceanu pentru că doreşte să-i întâlnească pe militarii britanici de acolo. Îl voi însoţi şi cred că va fi un moment foarte frumos pe Kogălniceanu", a declarat ministrul Fifor, marţi, la un post de televiziune.

El a subliniat că britanicii sunt parteneri extraordinari ai României.

"Ori de câte ori România a avut nevoie şi a apelat la armata britanică, nu au existat ezitări în a veni în sprijinul nostru, fie că a fost cu avioane pentru poliţia aeriană, fie că a fost cu prezenţă navală la Marea Neagră. Întotdeauna au răspuns prezent şi nu putem fi decât recunoscători colegilor noştri britanici", a spus Fifor.

În iunie, cei doi oficiali au avut o întrevedere în marja reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO de la cartierul general al Alianţei.

*** Un detaşament britanic format din aproximativ 160 de militari (piloţi şi personal tehnic) execută, până la 31 august, misiuni de poliţie aeriană întărită cu patru aeronave Eurofighter Typhoon, alături de aeronavele MiG-21 LanceR şi militari ai Forţelor Aeriene Române. Este a doua oară când un detaşament britanic este dislocat în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliţie aeriană împreună cu FAR, primul fiind dislocat în perioada 1 mai - 31 august 2017.

Poliţia aeriană întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru asigurarea integrităţii spaţiului aerian al Alianţei. Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea şi adaptarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii dintre forţele aeriene române şi britanice.

Dislocarea avioanelor Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii în România demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate, precizează MApN. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA