Secretarul de stat Pompeo şi şeful Pentagonului Esper în India pentru a consolida alianţa bilaterală şi a contracara China

Secretarul de stat Pompeo şi şeful Pentagonului Esper în India pentru a consolida alianţa bilaterală şi a contracara China

Şeful Pentagonului Mark Esper a anunţat marţi că îl va însoţi în India săptămâna viitoare pe secretarul de stat Mike Pompeo pentru a consolida alianţa Washingtonului cu New Delhi în faţa ambiţiilor Chinei în zona indo-pacifică, informează AFP.

"India va fi cel mai important partener pentru Statele Unite în regiunea indo-pacifică (...) în acest secol", a declarat Mark Esper într-un discurs adresat grupului de reflecţie Atlantic Council.

Vizita face parte dintr-o iniţiativă mai largă a SUA de a consolida alianţele istorice şi a dezvolta altele noi pentru a contracara eforturile Rusiei şi ale Chinei de a-şi extinde reţelele de influenţă în întreaga lume.

Potrivit presei, dezvoltarea schimbului de informaţii s-ar putea afla pe agenda discuţiilor care ar urma să pună accentul pe necesitatea unei "colaborări mult mai strânse" între cele două ţări. Vizita are loc pe fondul unei perioade de tensiuni militare între China şi India, care au masat fiecare zeci de mii de soldaţi în regiunea frontalieră disputată din Himalaya.

India "este cea mai mare democraţie din lume, o ţară foarte capabilă cu oameni talentaţi care se confruntă cu agresiunea chineză în Himalaya în fiecare zi", a spus Esper.

În ultimele decenii, China a încercat să îşi crească în mod considerabil influenţa în Myanmar, Sri Lanka, Pakistan şi Bangladesh, provocând îngrijorare la New Delhi.

Australia, care se confruntă cu tensiuni diplomatice în relaţia cu Beijingul, a anunţat la rândul său marţi că va participa pentru prima dată în noiembrie la exerciţii militare navale de amploare alături de India, Japonia şi SUA în largul coastei indiene.

Aceste manevre sunt prezentate ca o modalitate de a contracara influenţa chineză şi în special marina chineză în care Beijingul a investit mult în ultimele decenii pentru a o moderniza.

În luna iulie, portavionul american Nimitz a desfăşurat exerciţii comune cu marina indiană, iar în noiembrie 2019 cele două ţări au organizat primele exerciţii în comun.

În septembrie a început o colaborare bilaterală şi în domeniul apărării informatice, a informat Esper. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...