
Secretarul general al NATO, clarificări privind trimiterea de trupe occidentale în Ucraina
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a oferit clarificări privind subiectul trimiterii de trupe europene sau americane în Ucraina, ca parte a unui acord de pace. El a făcut aceste declarații pentru Fox News, relatează Kyiv Independent.
Întrebat dacă există posibiltatea de a fi desfășurate trupe occidentale, Rutte a oferit următorul răspuns: „Nu am discutat deloc despre asta astăzi. Acest subiect va fi parte a discuțiilor care încep acum. Vom încerca să le aducem într-o nouă etapă în zilele și săptămânile următoare, desigur.”
Zelenski a sosit luni la Washington, alături de principalii lideri europeni, la invitația lui Trump. după summitul din Alaska între președintele american și Vladimir Putin. Trump s-a poziționat ca mediator pentru a se ajunge la un acord de încetare a ostilităților, în timp ce liderii europeni au insistat asupra unor garanții ferme de securitate pentru Kiev.
„Am discutat despre garanțiile de securitate și vom lucra la acestea în zilele următoare, apoi vom avea o nouă întâlnire virtuală cu acest grup de lideri și cu președintele (Trump)”, a adăugat Rutte.
Ucraina a subliniat mereu că garanțiile de securitate sunt obligatorii ca parte a unui acord de pace, avertizând că, în lipsa unor angajamente ferme din partea aliaților, Rusia s-ar putea regrupa și lansa o nouă invazie.
Franța și Regatul Unit s-au angajat deja să contribuie cu trupe la o potențială forță internațională care ar avea sarcina să asigure implementarea unui potențial armistițiu. Liderii europeni s-au întâlnit în nenumărate rânduri pentru a discuta subiectul garanțiilor de securitate, unii aliați fiind dispuși să ofere trupe terestre, în timp ce alții se concentrează pe sprijin aerian și naval.
Președintele francez Emmanuel Macron, care li s-a alăturat lui Zelenski și lui Trump la Washington, a declarat după întâlnire că garanțiile de securitate nu vor include aderarea la NATO, ci vor avea la bază o armată ucraineană puternică, susținută de angajamentele „coaliției celor doritori” să vină în sprijinul Kievului pentru a proteja pacea.
Coaliția include peste 30 de țări, inclusiv Canada și Japonia.
Ucraina va primi garanții de securitate
Trump a evitat să dea un răspuns clar când a fost întrebat dacă trimiterea unor trupe americane ar putea face parte din viitoare garanți de securitate.
„Garanţiile de securitate vor fi probabil decise de partenerii noştri şi vor apărea din ce în ce mai multe detalii, deoarece totul va fi pus pe hârtie şi oficializat (...) în termen de o săptămână până la zece zile”, a precizat Zelenski.
Moscova respinge orice garanţie de securitate via NATO şi clauza de apărare colectivă.
Rutte a subliniat că în discuţie nu este aderarea Ucrainei la NATO, ci garanţii de securitate de tip Articolul 5.
„Situaţia este aceasta: SUA şi alte câteva ţări au spus că se opun aderării Ucrainei la NATO. Poziţia oficială a NATO este că există un parcurs irevocabil pentru Ucraina către NATO. Dar ceea ce discutăm aici nu este aderarea la NATO, ci garanţiile de securitate de tip Articolul 5 pentru Ucraina, iar ce anume vor implica acestea va fi discutat acum mai specific", a precizat Rutte într-un interviu pentru Fox News.
WSJ: Secretarul de stat american va coordona grupul de lucru pentru elaborarea garanțiilor de securitate
Grupul de lucru compus din consilieri pe probleme de securitate națională și reprezentanți ai NATO, care va elabora proiectul de garanții de securitate pentru Ucraina, va fi condus de secretarul de stat american Marco Rubio, a relatat WSJ, citând oficiali europeni familiarizați cu negocierile din cadrul summitului de la Washington.
Oficialii europeni au menționat că garanțiile de securitate vor consta din patru componente:
- prezență militară;
- apărare aeriană;
- armament;
- monitorizarea unui eventual armistițiu.
Sursele au declarat că există mai multe modalități prin care SUA ar putea oferi sprijin militar indirect forțelor europene de menținere a păcii fără a desfășura trupe americane pe teritoriul ucrainean.
Sursa: adevarul.ro