Secretarul general al ONU, „profund alarmat” de interdicţia impusă de talibani privind educația fetelor

Secretarul general al ONU, „profund alarmat” de interdicţia impusă de talibani privind educația fetelor

Antonio Guterres, secretarul general Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), este „prodund alarmat” de interdicția impusă de talibani fetelor de a studia la universităţi în Afganistan și le cere „să asigure egalitatea de acces la educaţie la toate nivelurile", a declarat marţi purtătorul său de cuvânt, informează miercuri AFP, citată de Agerpres.

ONU cere talibanilor să le permită fetelor să studieze / Foto: Arhivă

ONU cere talibanilor să le permită fetelor să studieze / Foto: Arhivă

„Secretarul general (al ONU) reiterează că refuzul educaţiei nu doar încalcă egalitatea de drepturi pentru femei şi fete, dar va avea de asemenea un impact devastator asupra viitorului ţării", a declarat purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric într-un comunicat.

Autorităţile talibane au anunţat marţi că universităţilor afgane le sunt interzise de acum fetelor, deja private de învăţământul secundar de la venirea la putere a fundamentaliştilor islamişti, pentru o durată nedeterminată.

La instalarea lor la putere în august 2021, talibanii au promis că vor fi mai flexibili, însă au revenit în mare măsură la interpretarea extrem de strictă a islamului care a marcat primul lor regim, între 1996 şi 2001.

Restricţiile la adresa libertăţilor s-au înmulţit, în special împotriva fetelor şi femeilor, care au fost îndepărtate treptat din viaţa publică şi excluse din colegii şi licee.

Manifestaţiile femeilor împotriva acestor măsuri, care adună rar mai mult de circa 40 de persoane, au devenit riscante. Numeroase protestatare au fost arestate, iar jurnaliştii sunt împiedicaţi tot mai mult să transmită de la aceste manifestaţii.

„Noile restricţii extinse la educaţia femeilor în Afganistan sunt tragice", a denunţat fostul ministru de finanţe al fostului guvern afgan Omar Zakhilwal. „Această interdicţie nu are niciun fundament religios, cultural sau logistic. Aceasta este nu doar o gravă încălcare a drepturilor femeilor la educaţie, ci şi o profundă anomalie pentru ţara noastră!", a adăugat el într-un tweet.

Comunitatea internaţională a condiţionat recunoaşterea regimului taliban şi ajutorul umanitar, precum şi cel financiar de care Afganistanul are foarte mare nevoie, de respectarea de către talibani a drepturilor omului, în special ale femeilor de a putea avea acces la educaţie şi la un loc de muncă.

În luna octombrie, pe rețelele de socializare au apărut mai multe videoclipuri în care studente afgane erau biciuite de un oficial taliban după ce li s-a interzis accesul în campusul universitar pentru că nu purtau burka.

În prezent, nu doar femeile suferă în Afganistan. Talibanii vizează, de asemenea, grupurile minoritare religioase și etnice. Economia este paralizată; sistemul de sănătate s-a prăbușit, iar oamenii mor de foame. Activiștii pentru drepturile omului cer mai multe sancțiuni împotriva talibanilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski