Şedinţa Comisiei de apărare a Camerei, suspendată din lipsă de cvorum; Raeţchi (PNL): Domnii de la PSD-ALDE s-au evaporat

Şedinţa Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor în care ar fi trebuit să se stabilească o dată pentru audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, cu privire la protestele din 10 august, a fost suspendată, marţi, din lipsă de cvorum.

"Am avut o şedinţă a Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor. Era o şedinţă ordinară, anunţată cu mult timp înainte, făcea parte din programul uzual al Comisiei. Nu era vorba de nicio altă aprobare, însă în momentul în care am introdus pe ordinea de zi solicitarea audierii celor implicaţi în evenimentele din 10 august, vorbesc de doamna Carmen Dan, de şefii din Jandarmerie, domnii de la PSD-ALDE s-au evaporat, nu au asigurat cvorumul de şedinţă, făcând ceea ce noi, cei din Opoziţie, cunoaştem de mult, şi anume blocând orice tip de control parlamentar asupra Jandarmeriei, pentru că am mai avut solicitări similare înainte de această situaţie şi lucrurile s-au desfăşurat la fel", a declarat vicepreşedintele Comisiei de apărare, liberalul Ovidiu Raeţchi, la Parlament.

El şi-a exprimat speranţa că vor avea loc audieri de urgenţă cu privire la evenimentele din 10 august.

"Noi insistăm să avem o audiere de urgenţă, pentru că este o situaţie foarte gravă. Ne vom retrage în Biroul Comisiei şi vom încerca să trimitem invitaţii pentru săptămâna viitoare, pentru doamna Carmen Dan, pentru şefii Jandarmeriei, pentru conducătorul de la acea brigadă specială de intervenţii care se pare că a avut un rol important, şi pentru prefectul Capitalei", a mai spus Raeţchi.

După ce şedinţa Comisiei a fost suspendată din lipsă de cvorum, biroul forului s-a reuni pentru a stabili următoarea dată a şedinţei cu ordinea de zi.

Potrivit lui Raeţchi, următoarea şedinţă a Comisiei de apărare a Camerei va avea loc marţea viitoare, la audieri fiind invitată ministrul de Interne, Carmen Dan, de la ora 10.00. AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei