Şedinţă cu scântei la PNL: Radu Stroe a fost exclus din partid

Membrii Biroului Politic Naţional al PNL s-au întrunit, ieri, pentru a lua în discuţie propunerea de excludere a lui Stroe din partid, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost cel care a tranşat lucrurile şi a supus la vot sancţionarea vicepreşedintelui liberal, pe motiv că declaraţiile sale au afectat imaginea partidului. Propunerea lui Antonescu a primit 53 de voturi „pentru“, 10 „împotrivă“, iar unul dintre voturi a fost declarat nul.

În şedinţa de la vârful PNL, Stroe s-a apărat, şi-a cerut scuze pentru declaraţiile care au atras mânia colegilor săi şi a promis că va rămâne alături de partid. Vorbele sale nu l-au convins, însă, decât pe fostul său coleg de la guvernare, Daniel Chiţoiu, care a pledat pentru mai multă îngăduinţă în cazul vicepreşedintelui PNL. Nu a fost ascultat. „Colegii i-au reproşat domnului Stroe că, în timp ce noi, tot PNL, toate structurile suntem angrenaţi în această bătălie foarte importantă pentru PNL, domnia sa are altă atitudine, total nepotrivită, atât pentru calitatea de vicepreşedinte, cât şi pentru cea a unui fost demnitar foarte important pentru PNL“, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, la finalul şedinţei.

A treia excludere
Vicepreşedintele PNL, Radu Stroe, nu s-a arătat surprins de hotărârea colegilor săi. Deloc tulburat, el a ieşit din şedinţa BPN şi a povestit că, din 1990 şi până astăzi, a fost exclus de trei ori din partid.

„S-a luat această decizie, asta-i viaţa“, a spus el, relaxat, şi a adăugat că nu se consideră un trădător, replică la un atac al preşedintelui formaţiunii, Crin Antonescu, care l-a acuzat că ar fi înşelat încrederea partidului.

Întrebat dacă i se va alătura fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat recent din partid, el a replicat, scurt, că doreşte să rămână independent şi a negat inclusiv varianta unei înscrieri în PSD, deşi încă mai regretă destrămarea USL. Conform Statutului PNL, decizia finală în privinţa excluderii lui Stroe urmează să fie luată în cadrul Delegaţiei Permanente.

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, dar şi deputaţii Dan Motreanu, Ludovic Orban şi Mircea Roşca i-au cerut, ieri, lui Stroe să demisioneze din partid. Orban s-a numărat printre cei mai vehemenţi contestatari ai lui Stroe şi a declarat, tranşant, că vicepreşedintele PNL trebuie exclus.

Fostul ministru de Interne a refuzat să plece din formaţiune, astfel încât colegii de partid au decis să propună fie excluderea din partid, fie suspendarea sa pe o perioadă de şase luni.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români