Șefa bazei militare americane din Groenlanda, destituită după vizita lui JD Vance. Motivul deciziei

Șefa bazei militare americane din Groenlanda, destituită după vizita lui JD Vance. Motivul deciziei

Șefa bazei militare americane din Groenlanda, teritoriu dorit de Donald Trump, a fost destituită după ce a criticat agenda Washingtonului pentru insulă.

Susannah Meyers (dreapta) a fost concediată după vizita lui Vance în Groenlanda FOTO JD Vance / Inst

Susannah Meyers (dreapta) a fost concediată după vizita lui Vance în Groenlanda FOTO JD Vance / Inst

Colonelul Susannah Meyers conducea baza militară Pituffik din luna iulie. Acesteia i s-a retras comanda după ce a încercat să se distanțeze, atât ea, cât și baza, de criticile aduse Danemarcei de către vicepreședintele SUA, JD Vance, în timpul vizitei acestuia de acum două săptămâni, potrivit The Guardian.

„Comandanții sunt așteptați să respecte cele mai înalte standarde de conduită, în special în ceea ce privește menținerea neutralității politice în îndeplinirea atribuțiilor”, au transmis Forțele Spațiale Americane într-o declarație de presă.

Declarația nu oferă detalii suplimentare, însă site-ul militar military.com a relatat că Meyers a trimis pe 31 martie un e-mail către tot personalul bazei Pituffik, aparent cu scopul de a încuraja unitatea între militarii americani și aliații canadieni, danezi și groenlandezi, în urma vizitei lui Vance.

În timpul vizitei sale la bază, pe 28 martie, JD Vance a declarat într-o conferință de presă : „Mesajul nostru către Danemarca este foarte simplu: nu v-ați făcut treaba față de poporul Groenlandei. Ați investit prea puțin în oameni și în arhitectura de securitate a acestui teritoriu incredibil și frumos.”

În e-mailul său, citat de military.com, Meyers scria: „Nu pretind că înțeleg politica actuală, dar ceea ce știu este că îngrijorările exprimate de administrația SUA, prin vicepreședintele Vance, nu reflectă poziția bazei spațiale Pituffik.”

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a scris pe X (fostul Twitter): „Acțiunile care subminează lanțul de comandă sau care subminează agenda președintelui Trump nu vor fi tolerate în cadrul Departamentului Apărării.”

Donald Trump a susținut în trecut că SUA are nevoie de control asupra Groenlandei , din motive de securitate națională și internațională, și nu a exclus utilizarea forței pentru a o obține.

Forțele Spațiale Americane au anunțat că Meyers a fost înlocuită cu colonelul Shawn Lee.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

5 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”