Șefa ÎCCJ refuză invitația ministrului Justiției la o întâlnire despre criza din sistem. „Alimentează percepția falsă a unor privilegii”

Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, a anunțat, într-un răspuns trimis ministrului Justiției, că nu va participa la întâlnirea cu toți șefii din justiție.

Lia Savonea, președinta ÎCCJ FOTO: Adevărul

Lia Savonea, președinta ÎCCJ FOTO: Adevărul

Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, a transmis miercuri, 3 septembrie, că instituția pe care o reprezintă nu va participa joi, 3 septembrie, la discuția despre reforma sistemului judiciar, convocată de ministrul Justiției.

Savonea susține că întâlnirea nu este decât un exercițiu de imagine al ministrului și este deranjată că este organizată la comun cu alte instituții din justiție.

„Înalta Curte de Casație și Justiție nu va participa la o întâlnire organizată într-un moment extrem de dificil pe care justiția îl traversează. Prin felul în care a fost concepută și mediatizată pare, mai degrabă, un exercițiu de imagine decât un dialog real. Reunirea în acest cadru a opt instituții, cu roluri și competențe fundamentale, dar cu totul diferite, riscă să relativizeze specificul fiecăreia și să deturneze discuția de la problemele reale și concrete ale justiției.

Instanța supremă constată că, în locul unui dialog onest și al unor soluții reale, justiția se confruntă astăzi cu un discurs public ce relativizează independența judecătorilor, reduce statutul magistraturii la simple costuri bugetare și alimentează percepția falsă a unor „privilegii”.

Această desconsiderare a rolului magistraturii afectează nu doar corpul profesional, ci și încrederea cetățeanului în statul de drept. Într-un asemenea climat, participarea formală la exerciții de imagine ar echivala cu validarea acestor derapaje.

Înalța Curte de Casație și Justiție reafirmă că este deschisă dialogului instituțional, dar numai în măsura în care acesta urmărește soluții concrete pentru a întări statutul magistratului, a proteja independența instanțelor și a garanta accesul cetățeanului la o justiție credibilă și eficiență”, se arată în scrisoarea semnată de Savonea.

image

Ministrul Justiției Radu Marinescu a convocat toţi șefii din justiție la o discuție despre reforma sistemului judiciar.

Acesta a dresat invitaţii către CSM, Înalta Curte, Parchetul General, INM, UNBR, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Şcoala Naţională a Grefierilor pentru o reuniune programată pentru joi, 4 septembrie 2025, începând cu ora 10:00.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția