Șeful Casei de Pensii anunță oficial care sunt pensiile care cresc cu 80-90% de la 1 septembrie

Vin vești bune de la șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu. Acesta a explicat că, începând cu 1 septembrie, pensionarii care au cotizat peste 40 de ani, dar în prezent au pensia minimă, vor avea parte de creșteri de 80-90%.

În plus, cei care au avut un stagiu de cotizare de sub 25 de ani vor rămâne cu aceeași pensie.

"Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă", a declarat Daniel Baciu, la Antena 3 CNN .

Daniel Baciu a explicat că în luna iunie se vor tipări deciziile de pensionare, iar oamenii vor ști exact câți bani vor primi de la 1 septembrie.

"Începând din luna iunie, începem și procesul de tipărire și ulterior de distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât de la 1 septembrie oamenii să știe exact care este noul cuantum al pensiei în urma recalculării prevăzute de noua lege a pensiilor", a explicat șeful Casei de Pensii.

Pe talonul de pensie vor apărea noile valori ale punctului de referință, numărul total de puncte, și vor fi incluse mici modificări specifice.

Baciu a mai liniștit apele spunând că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării.


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan