Şeful DGA: Ne-am construit pas cu pas reputaţia de unitate de elită

Şeful DGA: Ne-am construit pas cu pas reputaţia de unitate de elită

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) reprezintă o echipă tânără, dinamică, deosebit de bine pregătită profesional, a declarat, miercuri, şeful DGA, Valentin-Claudiu Constantin.

"DGA e, în câteva cuvinte, o echipă tânără, dinamică, pasionată şi deosebit de bine pregătită profesional, care s-a dezvoltat echilibrat şi judicios. Am înţeles împreună că nu există combaterea corupţiei fără prevenire, la fel cum nu există prevenire fără educaţie. Am înţeles că pentru a avea rezultate trebuie să gândim proiecte bine orientate atât către personalul MAI, cât şi către cetăţeni. Am căutat mereu în munca noastră să fim corecţi, am căutat să fim imparţiali, să fim echidistanţi, să fim profesionişti, dar şi oameni. (...) Ne-am construit pas cu pas reputaţia de unitate de elită", a spus directorul general al DGA, la un eveniment ocazionat de aniversarea a 13 ani de la înfiinţarea acestei instituţii.

El a menţionat că DGA se află într-o continuă evoluţie.

"E adevărat că suntem o instituţie tânără, 13 ani pot însemna, într-adevăr, un interval de timp redus, să nu uităm însă că trăim vremuri în care ritmul vieţii s-a accelerat semnificativ, iar pentru noi dinamismul s-a impus ca o coordonată instituţională. Suntem într-o continuă evoluţie, ne adaptăm în permanenţă cerinţelor societăţii şi mai ales luptăm cu mentalităţile dăunătoare. (...) Nevoia noastră de adaptare e, în fapt, nevoia românilor de a trăi într-o societate bine aşezată pe principiile democraţiei, în care corupţia nu e un fenomen, ci mai degrabă o excepţie. (...) Ne pregătim profesional în fiecare zi şi pentru a fi mai eficienţi, mai anticipativi, mai proactivi, mai pragmatici în abordarea problematicii pe care o gestionăm", a adăugat Valentin-Claudiu Constantin.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a premiat, cu această ocazie, cinci angajaţi ai MAI care au dat dovadă de integritate şi au refuzat sume de bani oferite drept mită.

Potrivit MAI, trei poliţişti, un pompier şi un poliţist de frontieră au fost recompensaţi cu placheta de onoare a DGA.
Agentul principal de poliţie Ionuţ Alin Bărbulescu, şeful Postului de Poliţie Bărcăneşti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, a refuzat 3.000 euro oferiţi de un cetăţean pentru a nu-i întocmi dosar penal.

Agentul şef adjunct de poliţie Gheorghe-Florin Pop din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a refuzat de la un cetăţean ucrainean oferta de remitere a câte 2.000 euro pentru fiecare transport ilegal de ţigări în ţara noastră, cu menţiunea că, ulterior, suma va creşte la 2.500 de euro pentru fiecare activitate de contrabandă derulată cu succes.

Agentul şef de poliţie George Ionuţ Găboroi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a formulat în 2017 patru denunţuri privind oferte de dare de mită primite din partea unor cetăţeni pentru a nu dispune împotriva acestora măsuri legale. În cele patru cazuri poliţistul a refuzat, în total, sumele de 1.000 lei şi 250 euro.

Agentul şef adjunct de poliţie Ilie-Cătălin Nistor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a refuzat suma de 1.000 de euro oferită de un cetăţean pentru a-i restitui permisul de conducere reţinut şi a nu-i întocmi dosar penal.

Locotenentul George Alexandru Vergea din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov a refuzat 1.000 de lei oferiţi de o persoană pentru a semna un proces-verbal de recepţie a unei construcţii nou ridicate fără a face verificările impuse de lege, precizează MAI.

Potrivit DGA, în 2016 un număr de 158 de lucrători ai ministerului au depus denunţuri şi autodenunţuri privind implicarea în fapte de corupţie. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria