Şeful diplomaţiei americane a luat notă de declaraţiile premierului Netanyahu referitoare la reconstruirea aşezărilor distruse

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a luat notă miercuri de declaraţiile premierului israelian Benjamin Netanyahu conform cărora Israelul nu are nicio intenţie să reconstruiască aşezările distruse din Cisiordania după un vot în Knesset, aspru criticat la Washington şi în alte capitale, transmite AFP.

FOTO EPA EFE

FOTO EPA EFE

"Din câte am înţeles, prim-ministrul Netanyahu a indicat că nu au nicio intenţie... să avanseze cu autorizaţiile pe care, aparent, le-au primit", a susţinut Antony Blinken în cadrul unei audiere în faţa unei comisii a Senatului Statelor Unite.

Marţi, purtătorul său de cuvânt a declarat că SUA sunt "extrem de îngrijorate" de votul parlamentarilor israelieni, ale căror modificări "deosebit de provocatoare" contravin "eforturilor de a restabili un oarecare calm" în apropierea Ramadanului (care începe joi), a Paştelui evreiesc şi a celui creştin.

În 2005, Israelul s-a retras unilateral din Fâşia Gaza, evacuând aşezările evreieşti din acest teritoriu palestinian, precum şi patru aşezări din nordul Cisiordaniei, în jurul Nablusului. Legea adoptată pentru a permite dezangajarea le-a interzis de atunci israelienilor să călătorească în aceste zone, dar un amendament adoptat marţi de parlament le permite acum să se întoarcă în partea evacuată din nordul Cisiordaniei. Toate acestea pe fundalul unei creşteri a violenţei între israelieni şi palestinieni de la începutul anului.

Întrebat de senatorul democrat Chris Van Hollen dacă condamnă comentariile recente ale ministrului israelian de Finanţe Bezalel Smotrich, care duminică la Paris a negat existenţa poporului palestinian după ce făcuse deja observaţii controversate, Antony Blinken a răspuns cu un simplu "da".

Van Hollen a cerut, de asemenea, administraţiei americane să îşi înăsprească poziţiile faţă de guvernul Netanyahu, cel mai de dreapta din istoria Israelului, în contextul în care Statele Unite sunt reticente în a-şi condamna public aliatul istoric."Dăm impresia de slăbiciune atunci când vedem, în mod repetat, acţiuni întreprinse care nu sunt în concordanţă cu poziţiile noastre, dar rămân fără consecinţe", a spus senatorul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR