Șeful diplomației britanice: Ucraina are dreptul să lovească ținte din teritoriul rus în scop de autoapărare

Şeful diplomaţiei britanice, James Cleverly, a declarat marţi că armata ucraineană are dreptul să lovească ţinte pe teritoriul rus în scop de autoapărare.

James Cleverly FOTO EPA-EFE

James Cleverly FOTO EPA-EFE

„Ucraina are dreptul legitim să se apere. Ea are dreptul legitim de a face aceasta în interiorul propriilor sale frontiere, desigur, însă ea are de asemenea dreptul să proiecteze forţe dincolo de frontierele sale pentru a submina capacitatea Rusiei de a proiecta forţe în interiorul Ucrainei”, a declarat Cleverly în timpul unei conferinţe de presă la Tallinn alături de omologul său estonian Margus Tsahkna.

„Prin urmare, ţintele legitime de dincolo de propria sa graniţă sunt parte a autoapărării Ucrainei. Şi noi trebuie să recunoaştem aceasta”, a adăugat James Cleverly.

Şeful diplomaţiei britanice nu a dorit să comenteze asupra dronelor care au lovit marți Moscova, afirmând că nu va face speculaţii cu privire la cele mai recente lovituri, transmite DPA, potrivit Agerpres .

Vladimir Putin susține că atacul cu drone de la Moscova, unul fără precedent, a fost o replică la o lovitură a armatei ruse împotriva cartierului general al informaţiilor militare ucrainene. Potrivit lui Putin, atacul de la Moscova a reprezentat o încercare de a intimida Rusia şi pe cetăţenii ruşi.

Consilierul prezidențial ucrainean Mîhailo Podoliak a respins acuzaţia că Ucraina ar fi implicată direct în atacul cu drone asupra Moscovei, dar a precizat că Kievul se bucură să vadă asemenea evenimente, notează DPA.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR