Șeful diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski, a explicat într-un interviu pentru Newsweek, poziția Varșoviei în noua ecuație de securitate europeană.

De la o țară sfâșiată în trecut de invazii și împărțită între imperii, Polonia a ajuns astăzi să dețină una dintre cele mai mari armate din NATO, după SUA și Turcia, și să aloce cel mai mare procent din PIB pentru apărare – peste 4,7%, mult peste ținta de 2% stabilită de Alianță.

„Avem o vorbă în Polonia”, spune Sikorski. „Fiecare țară are o armată: fie a ei, fie a altuia. Și am învățat, cu preț mare, că e mai ieftin să o ai pe a ta.”

Lecțiile dure ale secolului XX

Polonia a trecut prin aproape toate formele de suferință colectivă în secolul trecut: invazii simultane din vest și est în 1939, ocupație nazistă, genocid, comunism, apoi un parcurs sinuos spre democrație și apartenența euro-atlantică. Astăzi, în ciuda tensiunilor interne și a unei scene politice divizate, Polonia joacă un rol central în arhitectura de securitate a Europei.

„Trump a avut dreptate când a spus că europenii s-au dezarmat prea mult”, recunoaște Sikorski, amintind că țările europene au promis să investească mai mult în apărare, dar au livrat puțin.

În contrast, Polonia și-a crescut bugetul militar constant și a făcut achiziții masive de armament modern, inclusiv din Coreea de Sud și SUA. „Dacă Europa cheltuie ceea ce a promis, Rusia nu ne va mai putea amenința la sfârșitul deceniului”, afirmă Sikorski. „Este o țară cu economia Italiei, dar cu ambiții imperiale. Va repeta greșelile URSS-ului.”

Miracolul economic poloneză

Un alt element care face posibil acest salt strategic este economia. În timp ce alte state ex-comuniste au fost măcinate de oligarhizare, corupție și stagnare, Polonia a reușit să evite aceste capcane. Reformele de la începutul anilor '90, combinate cu sprijin occidental și prudență fiscală, au permis țării să evite recesiuni majore timp de decenii. PIB-ul pe cap de locuitor urmează să-l depășească pe cel al Japoniei, iar rata de creștere anuală rămâne solidă.

„Când s-a prăbușit comunismul — și am făcut multe pentru a realiza acest lucru — eram cei mai săraci din istoria noastră în comparație cu Europa de Vest”, spune Sikorski. „Așadar, am avut o generație de oameni dispuși să muncească din greu pentru a schimba asta, iar acum suntem mai bogați decât unii dintre vecinii noștri din Uniunea Europeană .”

„Cred că punctul forte al economiei noastre este că creșterea generată este destul de uniform distribuită, așa că nu avem acești oligarhi care dețin jumătate din țară și nu avem zone cu bogăție extremă și sărăcie extremă”, adaugă el. „Este o creștere generalizată și constantă. O creștere constantă de trei și jumătate la sută pe parcursul unui deceniu sau două îți dă rezultate.”

Sikorski atribuie, de asemenea, rolului SUA în iertarea datoriilor și investițiile masive în economia de piață liberă aflată în plină dezvoltare a Poloniei. Acum, spune el, „returnăm dividendele”.

Din nou la granița războiului

Invazia Rusiei în Ucraina a adus din nou spectrul războiului în vecinătatea directă a Poloniei. Între Kaliningrad, Belarus și granița cu Ucraina, Varșovia se află în prima linie a tensiunilor din estul Europei. Iar incursiunile accidentale ale rachetelor și dronelor de război în spațiul aerian polonez – unele cu consecințe fatale – sunt deja realitate.

Pentru Sikorski, anexarea Crimeei în 2014 a fost „Anschluss-ul Crimeei”, o referință directă la anexarea Austriei de către Germania nazistă în 1938. „Acordurile de tip München nu funcționează. Concesiile făcute în fața agresorului doar amână inevitabilul”, avertizează el.

Polonia știe ce înseamnă să fii victima unei astfel de logici. Cu 6 milioane de morți în cel de-al Doilea Război Mondial – o treime din populația de atunci – și gazda lagărului Auschwitz, statul polonez privește cu neîncredere orice propunere de negociere care include cedări teritoriale din partea Ucrainei.

„Nu vrem să fim Chamberlainii de azi”, spune Sikorski.

Despre garanții, planuri de rezervă și ce urmează

În ciuda discursurilor dure, în culise se poartă discuții despre o eventuală arhitectură post-conflict. Premierul Donald Tusk, prezent recent la o întâlnire a „coaliției celor dispuși” din Europa, a exclus trimiterea de trupe poloneze în Ucraina chiar și după terminarea războiului.

Sikorski vorbește însă despre „planuri de contingență” – instruirea armatei ucrainene, păstrarea rutelor logistice prin Polonia, și eventual, menținerea unui spațiu aerian sigur pentru reluarea traficului civil. Totul, sub rezerva unui armistițiu.

Cu toate acestea, diferențele de viziune între Varșovia și Washington devin vizibile. Trump, în ciuda unei retorici mai dure recent, menține canale de comunicare cu Putin, lucru care stârnește îngrijorare în capitalele est-europene.

„Noi trăim lângă Rusia de 500 de ani. Știm cum funcționează”, spune Sikorski, cu subînțeles. „Dacă Trump vrea să-i dea o șansă lui Putin să iasă cu fața curată, iar acesta nu o valorifică, atunci trebuie să schimbăm politica.”

Dreapta populistă – o realitate politică

În timp ce Sikorski aplaudă ceea ce consideră a fi recalibrarea perspectivei continentului asupra securității, spunând că „Europa s-a trezit”, există un alt val care se ridică și care are potențialul de a produce schimbări și mai mari în întreaga regiune.

Un val de populism de dreapta care pune la îndoială atât ajutorul acordat Ucrainei, cât și proiectul UE în ansamblu se răspândește în toată Europa, inclusiv o serie de mișcări care au fost îmbrățișate direct de administrația Trump.

Alegerile recente din Austria, Germania și Franța au produs o prezență istorică la vot pentru partidele naționaliste aflate cândva la marginea spectrului politic al țărilor lor respective. Liderii de dreapta din Ungaria și Slovacia au contestat consensul UE privind Ucraina, în timp ce Italia găzduiește în prezent una dintre cele mai de dreapta administrații ale sale de la al Doilea Război Mondial încoace.

Anul trecut, România a anulat în mod controversat prezența la vot la alegerile prezidențiale care au dus la victoria unui independent de extremă dreapta, argumentând că acesta a fost susținut de interferența Rusiei și descalificându-i candidatura. Un vot ulterior a dus la victoria unui candidat pro-occidental.

În Polonia, această tendință a fost semnalată de alegerea surprinzătoare a lui Nawrocki în august, care i-a adus un loc la Casa Albă mai puțin de o lună mai târziu. Tusk, un pro-european convins, nu a fost invitat și a declarat ulterior: „Nu voi vorbi cu nimeni în genunchi”, deoarece tensiunile legate de întâlnire au exacerbat diviziunea politică existentă în cadrul celor mai înalte funcții din Polonia.

Sikorski susține că, la fel ca populismul de stânga apărut în timpul Războiului Rece, populismul de dreapta „propune soluții simple la probleme complexe”. În același timp, el spune că dezvoltarea unor astfel de mișcări este înrădăcinată în „nemulțumiri reale” care trebuie abordate.

O astfel de problemă este cea a migrației, unde Polonia a luat măsuri drastice, inclusiv construirea a ceea ce Sikorski numește un „gard mare și frumos” la granița cu Belarus, care „a purtat un război hibrid împotriva noastră, forțând migranții” să intre în țară. Aproximativ 1,5 milioane de ucraineni au intrat, de asemenea, în Polonia de la începutul războiului, oferind oportunități economice, punând în același timp presiune pe serviciile sociale.

„Aveți avantaje și dezavantaje”, spune Sikorski. „Trebuie să gestionăm problemele și nu să atacăm persoanele sau să le dezumanizăm.”

Ceea ce Polonia nu își poate permite, susține el, este să neglijeze complet cauzele profunde ale schimbării spre dreapta.

„Aceste mișcări radicale ies la iveală atunci când partidele consacrate ignoră o problemă care îi preocupă pe oameni, iar o instituție înțeleaptă preia nucleul rațional al acestei cereri și rezolvă problema”, spune Sikorski.

„Nu are rost să ne prefacem că problema nu există, pentru că migrația, dacă există ca problemă în Statele Unite, în Spania, în Marea Britanie, în Germania, în Polonia, în Franța și în multe alte țări”, adaugă el, „știți că nu este rodul imaginației”.

Polonia nu face excepție. Alegerea surprinzătoare a lui Nawrocki și vizita sa rapidă la Casa Albă au fost interpretate ca un semnal clar al unei realinieri. Premierul Tusk nu a fost invitat. Tensiunile dintre cele două instituții au crescut.

Sikorski recunoaște că populismul are adesea la bază „nemulțumiri reale”, dar avertizează împotriva soluțiilor simpliste. El invocă problema migrației, în special presiunea venită din Belarus și fluxul de peste 1,5 milioane de refugiați ucraineni.

„Trebuie să gestionăm problemele, nu să demonizăm oamenii”, spune ministrul. „Iar dacă partidele tradiționale ignoră o temă importantă, cineva va profita politic de asta.”

Într-o Europă marcată de incertitudini, Polonia se conturează ca un actor tot mai influent. Cu o armată în expansiune, o economie robustă și o clasă politică pragmatică, Varșovia vrea să fie mai mult decât o zonă-tampon între Vest și Est. Rămâne de văzut însă dacă va reuși să-și păstreze echilibrul între realpolitik, interese naționale și valorile europene pe care pretinde că le apără.