Șeful DNA cere sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a Doinei Tudor

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită. Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, a fost reținut pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Anca Tudor, în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de luare de mită", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

DNA precizează că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control.

"În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Daniel George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății", susțin procurorii.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii DNA, precum și copii ale dosarului de urmărire penală.

Procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Daniel Tudor urmează să fie prezentat, vineri, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile, iar Ovidiu Marian va fi prezentat cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Potrivit DNA, în perioada martie — mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel Tudor, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective, denunțător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.

"De precizat este faptul că inițial, inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro", au mai reținut anchetatorii.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Adevărul despre ce se întâmplă în China! Oameni buni, acolo este acum iadul!

2 Coincidenţe ciudate despre marele laborator bacteriologic din Wuhan, care lucrează cu virusuri

3 VIDEO Cum construiesc chinezii un spital într-o săptămână. Imagini cu „pădurea” de excavatoare şi camioane mob…

4 Bătaie de joc! Asta ia spor de 3.000 lei pentru condiții grele de muncă!!! E angajată la Parlament și are un s…

5 Virusul chinezesc, scăpat din laborator? Citiți ce scria prestigioasa revistă Nature în 2017

recomandări

Te ia DNA: Bucur Ionel

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Un tip a creat ciocanul lui Thor cu electromagneţi şi amprentă