Şeful informaţiilor militare din Ucraina, despre tentativele de asasinare a lui Putin: „Aşa cum vedeţi, ele nu au fost reuşite”

Șeful informaţiilor militare din Ucraina, Kirilo Budanov, susține că au existat mai multe tentative de asasinare a preşedintelui rus Vladimir Putin.

 Vladimir Putin FOTO: EPA EFE

Vladimir Putin FOTO: EPA EFE

„Dar aşa cum vedeţi, ele nu au fost reuşite”, a spus Budanov pentru website-ul de ştiri ucrainean New Voice, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, generalul Budanov nu a precizat dacă el personal sau serviciile de informaţii ucrainene au fost implicate în planurile respective.

Totuși, a subliniat că dictatorul Putin nu mai este un personaj acceptat de întreaga elită rusă, însă se tem de el.

Totodată, Kirilo Budanov a mai spus că, atunci când Vladimir Putin va muri, îşi imaginează că răspunsul va fi similar celui de la moartea dictatorului sovietic Stalin în 1953.

Pentru oamenii din Uniunea Sovietică de la acea vreme, „întreaga lor lume s-a prăbuşit, ei nu ştiau cum vor trăi în continuare”, a explicat Budanov.

O tentativă de asasinare a lui Vladimir Putin de către bărbaţi din Caucaz a avut loc în mai 2022, la scurt timp după ce liderul rus a ordonat invadarea Ucrainei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR