Şeful ISU Alba, despre focul de la o fabrică de condimente: Obiectivul era autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu

Şeful ISU Alba, despre focul de la o fabrică de condimente: Obiectivul era autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu

Fabrica de condimente de lângă Alba Iulia distrusă sâmbătă de un incendiu, care s-a manifestat generalizat pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi, a fost verificată ultima dată de către reprezentanţii ISU Alba în toamna anului trecut, nefiind identificate atunci "nereguli majore", a declarat şeful ISU Alba, colonel Adrian Guia.

"Vreau să menţionez faptul că obiectivul era autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu, fiind controlat ultima dată în septembrie, iar în urma controlului nu au fost identificate nereguli majore", a afirmat şeful ISU Alba.

Pompieri militari din patru judeţe (Alba, Cluj, Hunedoara şi Sibiu) au acţionat sâmbătă pentru stingerea focului care a cuprins cea mai mare fabrică de condimente din România, parte a unui grup francez.

Potrivit viceprimarului municipiului Alba Iulia Gabriel Pleşa, din discuţiile pe care acesta le-a avut cu conducerea fabricii a reieşit că au fost anunţaţi despre incendiu acţionarii grupului Solina. În ceea ce priveşte procesul tehnologic, "există temeri că acesta nu va putea fi reluat mai devreme de câteva luni", a spus viceprimarul. În fabrica din Alba Iulia lucrau efectiv 167 de oameni, în total numărul angajaţilor, inclusiv cu distribuitorii, fiind de 235, a spus Gabriel Pleşa.

De asemenea, prefectul de Alba, Dănuţ Emil Hălălai, a punctate că, din primele verificări, nu ar fi probleme care să pună în pericol sănătatea localnicilor.

"Autolaboratorul APM este în lucru. Am cerut să se facă probe în mai multe locuri. (...). Din primele verificări, se pare că nu există probleme care să pună în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor", a spus prefectul. El a adăugat că s-au degajat în aer "substanţe normale" în urma unui incendiu, ca "monoxid de carbon, benzen, substanţe plastice arse".

Cetăţenii din Alba Iulia au fost sfătuiţi sâmbătă, prin Ro-Alert, să rămână în locuinţe şi să nu deschidă geamurile, după ce norul de fum, provocat de un incendiu produs la cea mai mare fabrică de condimente din România, şi-a schimbat direcţia şi s-a îndreptat înspre oraş.

"Norul de fum şi-a schimbat direcţia şi se îndreaptă şi spre municipiul Alba Iulia. Pentru asigurarea protecţiei, rămâneţi în incinte, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum. Respectaţi recomandările pompierilor", se arată în mesajul trimis de DSU-IGSU.

Iniţial, populaţia a fost avertizată de prezenţa fumului dens, cu menţiunea că atunci norul se îndrepta în direcţia municipiului Sebeş şi a comunelor Ciugud şi Daia Română. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…